Acasa Justiție Rețele de traficanți de droguri, destructurate

Rețele de traficanți de droguri, destructurate

4 min read
0
0
26

Două rețele de specializate în traficul de droguri de risc și mare risc au fost destructurate de către polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Craiova și procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. Craiova. În acțiuni s-a beneficiat de sprijinul operativ al  Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R..

La data de 22 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. –Serviciul Teritorial Craiova, au surprins în flagrant delict doi doljeni, de 28, respectiv 29 de ani, care dețineau în vederea vânzării 10 pastile de Ecstasy, 2 grame de amfetamine și 10 grame de rezină de cannabis (hașis).

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale, au efectuat două percheziții la locuințele celor doi, de unde au ridicat 17 grame de cannabis, 10 grame de rezina de cannabis, 3 grame de amfetamină,  două plante de cannabis, telefoane mobile și suma de 7.350 de lei şi 50 de euro.

Cei doi au fost reţinuți pentru 24 de ore, iar la data de 23 septembrie a.c., judecătorii din Tribunalului Dolj au dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de aceştia.

Ulterior, au fost desfăşurate alte 5 percheziţii la locuințele unor persoane bănuite că ar face parte dintr-o altă rețea specializată în traficul de droguri de risc și mare risc, de unde anchetatorii au ridicat 300 de grame de cocaină, 50 de grame de cannabis, două grame de rezină de cannabis, 4 telefoane mobile și suma de 2.700 de lei şi 1.600 de euro.

Față de una dintre acestea, magistrații Tribunalului Dolj au dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, iar față de alta, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T- Serviciul Teritorial Craiova a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile.

Cele două acțiuni au beneficiat de sprijinul operativ al  Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. și al D.I.P.I..

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Check Also

Sebastian Ghiţă anunţă că a făcut o plângere penală pe numele fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi

Fostul deputat, Sebastian Ghiţă, a declarat la România TV că a făcut o plângere penală pe …