Acasa Sport România, victorie cu 3-0 împotriva Lituaniei, în penultimul meci din Liga Națiunilor

România, victorie cu 3-0 împotriva Lituaniei, în penultimul meci din Liga Națiunilor

3 min read
0
0
25

România a câștigat penultimul meci din Liga Națiunilor, scor 3-0, împotriva Lituaniei și păstrează șanse matematice la prima poziție în grupă.

La Ploiești, antrenorul Cosmin Contra a început cu o formulă foarte ofensivă, însă lituanienii au fost primii care puteau marca, în minutul doi, prin prin Sirgedas.

Cinci minute mai târziu, George Pușcaș a marcat primul gol din carieră în tricoul naționalei mari, după ce a trimis mingea în poartă, din interiorul careului, după o pasă venită de la Chipciu.

În primul act de joc, România a mai ratat două șanse importante prin Alexandru Maxim, care a nimerit bara în minutul 14, iar cu un minut înainte de intrarea la cabine, a trimis în plasa laterală din 6 metri.

Repriza secundă a început mai bine pentru tricolori, iar Claudiu Keșeru a marcat după doar două minute de la reluarea jocului, ajungând totodată la 7 goluri în tricoul României.

3-0 s-a făcut în minutul 65; Nicolae Stanciu și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, după ce a executat o lovitură liberă din lateral, la colțul scurt, păcălindu-l pe portarul Setkus.

ECHIPELE DE START

România: Tătăruşanu – Benzar, Săpunaru, Moţi, Bancu – Chipciu, Anton, Stanciu, Maxim – Keşeru,  Puşcaş

Rezerve: Pantilimon, Fl. Niță, Toșca, T. Băluță, I. Hagi, Nedelcearu, Deac, Pașcanu, Mitriță, Țucudean, Cicâdău, Cr. Manea

Selecționer: Cosmin Contra

Lituania: Setkus – Vaitkunas, Girdvainis, Zulpa, Baravykas – Simkus, Vorobjovas – Petravicius, Sirgedas, Novikovas – Cerych

Rezerve: Bartkus, Zubas – Beneta, Jankauskas, Janusevskis, Kazlauskas, Klimavicius, Romanovskij, Sernas, Slavickas, Slivka

Selecționer: Edgaras Jankauskas

Arbitru: Marco Guida
Asistenți: Matteo Passeri, Filippo Meli
Stadion: „Ilie Oană”, Ploiești

CLASAMENTUL GRUPEI:

1. Serbia57-311p
2. România57-39p
3. Muntenegru57-57p
4. Lituania52-120p

PROGRAMUL URMĂTOARELOR MECIURI:

20 noiembrie | Serbia – Lituania,

Muntenegru – România (ora 21:45)

George Ghiță

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Percheziţii în Bucureşti şi Prahova, în urma cărora au fost reţinuţi cinci cetăţeni bulgari, acuzaţi de înşelăciune

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de investigaţii criminale au efectuat, vineri, mai multe p…