Acasa Politică S-a lucrat la întocmirea Notei care va permite preşedintelui decretarea stării de urgenţă. Noi măsuri anunţate – VIDEO

S-a lucrat la întocmirea Notei care va permite preşedintelui decretarea stării de urgenţă. Noi măsuri anunţate – VIDEO

13 min read
0
0
167

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat că s-a lucrat ”non-stop” la întocmirea Notei de fundamentare care va permite preşedintelui instituirea stării de urgenţă. ”Starea de urgenţă ne va permite să luăm cele mai potrivite măsuri pentru limitarea noului coronavirus”, a transmis Vela, făcând un apel la calm şi solidaritate.

”Preşedintele a anunţat că se va decreta starea de urgenţă pe teritoriul întregii ţări. Este o msură pe care multe ţări au luat-o. De aseară, am lucrat non-stop pentru a transmite domnului prim-ministru Nota de fundamentare ce va fi prezentată domnului preşedinte în vederea emiterii decretului”, a transmis Marcel Vela, duminică, într-o declaraţie de presă.

Potrivit lui, ”trebuie să conştientizăm că este spre binele tuturor”.

”Fac apel la calm şi solidaritate”, a mai spus Vela, potrivit căruia ”starea de urgenţă ne va permite să luăm cele mai potrivite măsuri pentru limitarea noului coronavirus”.

Declarații de presă la sediul MAI

Declarații de presă la sediul MAI

Publicată de Ministerul Afacerilor Interne, Romania pe Duminică, 15 martie 2020

Ministrul de Interne a anunţat noi măsuri care se vor lua, începând de duminică seară. 

Marcel Vela a precizat că vor intra în izolare la domiciliu, pentru 14 zile, toate persoanele care vin din zone cu mai mult de 500 de cazuri, indiferent că vin pe cale aeriană sau rutieră.

”Izolare la domicliu, în locaţia declarată la intrarea în ţară, pe o perioadă de 14 zile, pentru toate persoanele asimptomatice care sosesc în România din ţările unde sunt confirmate cel puţin 500 de cazuri”, a anunţat Vela.

Acesta a mai spus că se extinde obligaţia intrării în carantină pentru cei care vin în ţară din zone carantinate.

”Se va extinde măsura carantinării pentru toţi cei care sosesc în ţară din zonele carantinate, actualizate de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, la propunerea Grupului de Suport Tehnico Ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României şi publicate pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică”, a mai explicat ministrul de Interne.

De asemenea, s-a instituit obligaţia ITM-urilor de a verifica modul cum sunt implementate măsurile privind declararea programului de lucru pentru reducerea riscului de contaminare.

În plus, se suspendă până la 31 martie organizarea şi desfăşurarea târgurilor auto.

”Urmează zile complicate pentru cei din teren, pentru medici, personal din unităţile sanitare, dar şi pentru pompieri, poliţişti şi jandarmi. Vreau să le mulţumesc şi lor pentru implicare şi să-i asigur că voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a le asigura resursele. Dumneavoastră, cetăţenii, puteţi sprijini pe efortul nostru al tuturor rămânând acasă. Vă asigur că Ministerul Afacerilor Interne are capacitatea de a gestiona orice problemă apărută, iar profesioniştii din toate instituţiile vor găsi cele mai bune soluţii pentru români. Suntem o naţiune puternică, haideţi să arătăm împreună acest lucru”, a mai declarat Marcel Vela.

Starea de urgență reprezintă ansamblul de măsuri excepționale de natură politică, economică și de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul țării sau în unele unități administrativ-teritoriale”.

Pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale poate fi restrâns, cu anumite excepții, mai prevede legea.

Starea de urgență se poate institui pe o perioadă de cel mult 30 de zile. În funcție de evoluția situațiilor de pericol, Președintele României, cu încuviințarea Parlamentului, poate prelungi durata stării instituite și poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia.

La instituirea stării de urgență, unele atribuții ale administrației publice centrale de specialitate și ale administrației publice locale trec în competența autorităților militare și a altor autorități publice, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgență.

Conducătorii autorităților publice și administratorii operatorilor economici care asigură servicii de utilitate publică în domeniile energetic, sănătate, agricultură și alimentație, alimentare cu apă, comunicații și transporturi au obligația de a asigura continuitatea furnizării serviciilor esențiale pentru populație și pentru forțele destinate apărării.

Autoritățile militare, precum și celelalte autorități publice pot lua următoarele măsuri:

  • să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație;
  • să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun;
  • să efectueze razii;
  • să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfășurarea adunărilor publice, a manifestațiilor sau marșurilor;
  • să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgență persoanele a căror prezență nu se justifică;
  • să dirijeze persoanele evacuate sau refugiate pe direcțiile și în zonele stabilite și să țină evidența acestora;
  • să protejeze informațiile cu caracter militar destinate a fi comunicate prin mass-media; informațiile cu privire la starea de asediu sau la starea de urgență, cu excepția celor referitoare la dezastre, se dau publicității numai cu avizul autorităților militare; mijloacele de comunicare în masă, indiferent de natura și de forma de proprietate, sunt obligate să transmită, cu prioritate, mesajele autorităților militare, la cererea acestora;
  • să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
  • să suspende temporar apariția sau difuzarea unor publicații ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune;
  • să asigure paza militară a stațiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, a sediilor posturilor de radiodifuziune și de televiziune publice, a operatorilor economici care dețin capacități de importanță strategică la nivel național, precum și a obiectivelor de importanță deosebită pentru apărare, prin punerea în aplicare a Planului de mobilizare a economiei naționale pentru apărare; când situația impune, dispun oprirea temporară a alimentării cu gaze, energie și apă potabilă, după caz;
  • să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate;
  • să emită ordonanțe militare sau ordine, după caz
  • să interzică circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute

Starea de urgență se instituie de Președintele României prin decret, contrasemnat de primul-ministru și publicat de îndată în Monitorul Oficial al României. Decretul de instituire a stării de de urgență se aduce neîntârziat la cunoștința populației prin mijloacele de comunicare în masă, împreună cu măsurile urgente de aplicare, care intră imediat în vigoare. Decretul se difuzează pe posturile de radio și de televiziune, în cel mult două ore de la semnare, și este transmis în mod repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de urgență. În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării  urgență, Președintele României solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate. În situația în care Parlamentul nu încuviințează starea instituită, Președintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-și aplicabilitatea.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

A fost confirmat primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical. Senatul ar putea vota propunerea care prevede acordarea unei pensii copiilor cadrelor medicale decedate în lupta cu COVID-19

Ministerul Sănătății a confirmat primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în râ…