Acasa Justiție Sebastian Ghiţă: Mandatul meu de arestare a fost emis în baza unor probe falsificate

Sebastian Ghiţă: Mandatul meu de arestare a fost emis în baza unor probe falsificate

15 min read
0
0
28

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a declarat la România TV  că mandatul său de arestare a fost emis în baza unor probe falsificate de procurorii DNA.

Fostul deputat a subliniat la România TV că are dovada clară, negru pe alb, că mandatul de arestare emis pe numele său e bazat pe o declarația falsă. Sebastian Ghiţă a anunțat că cere revocarea mandatului de arestare.
Irina Socol, Vlad Cosma și mai mulți directori importanți din firme de IT ar fi dat, conform lui Ghiță, declarații false, la presiunea procurorilor de la Ploiești.

”Am solicitat revocarea mandatului de arestare. Am dovada clară că procurorii de la Ploiești au presat martori, au obținut probe prin falsuri sau martori care au dat declarații sub presiune.
L-au presat pe Vlad Cosma, și în acest dosar, sub identitate falsă, să spună, sub presiune, că eu știam că voi fi anchetat și de aceea m-am sustras urmăririi penale. S-a dovedit că e falsă. Am rămas uimit, nu am cuvinte… I-au pus identitatea Catrinel Popescu. Cum cineva poate crede că o dovadă falsificată mai poate fi la baza unui mandat de arestare a unui român?
Doamna Socol are patru identități false în dosar, iar ca ea mai sunt alte șase persoane. Sunt directori de la Siveco, angajați, mulți directori. Dacă auziți cum erau puși să mintă… La noi, la niciun martor cu identitate protejată, nu e probă video cu declarația, așa cum cere legea. La dosarul meu sunt 6 oameni de la 3 firme diferite care au spus că nu e așa.”, a spus Sebastian Ghiță.

Fostul deputat a anunțat că procurorii care au activat la DNA Ploiești, Lucian Onea și Mircea Negulescu, ar putea să o ”toarne” pe fosta lor șefă. Kovesi e vândută străinilor și, de 14 ani, a supravegheat hoția. Fătuca asta nu are nici 3 clase, a punctat Ghiță.
”Doamna Kovesi să îmi spună cum a putut să permită acelor doi oameni, dacă le pot spune oameni, Onea și Negulescu, să facă fărădelegi. Crede că dacă își face cariera pe fărădelegi face bine? Dacă, într-o zi, vor simți, cei doi, că nu mai au nicio șansă, o să toarne tot! Oare s-a terminat lumea cu doamna Kovesi, nu mai există procuror care să facă dreptate în țară? Nu poți să faci bine apelând la rele, nici chip cioplit. Știți ce mă distrează doamna Kovesi? Nu m-am văzut cu Ghiță în vie!. Să spună unde ne-am văzut, dacă nu vrea să spună unde nu ne-am văzut. Nu am nicio frică. Kovesi e vândută străinilor și de 14 a supravegheat hoția. A fost pusă să îi protejeze pe ăia. Banii noștri s-au dus afară, sub mare grijă și oblăduire a procurorului general al României.”, a spus Sebastian Ghiță la România TV.

„Irina Socol recunoaste că i s-a cerut să toarne. Onea și Negulescu i-au cerut. Nu o spun eu, o spune Socol și, în mod evident, metoda pe care am văzut-o a fost folosită și în acest dosar. Am certitudinea că l-a obligat și pe Cosma să spună ca eu știam de dosar cu scopul de a obține un mandat de arestare. I-au dat identitate protejată lui Cosma, Catrinel Popescu, astăzi am văzut documentul de la DNA și l-au forțat să spună că știu că voi fi anchetat. Și chestiunea asta a stat la baza mandatului de arestare. Astăzi, am primit documentul că mâine se judecă revocarea mandatului de arestare la Curtea de Apel Ploiești.

Acesta este dosarul 110, mâine judecatorii de la Ploiești vor judeca revocarea mandatului de arestare. Astăzi am aflat că pentru a obține mandatul de arestare l-au obligat pe Cosma să declare fals că eu știam deja, din anumite medii și informații, și de aceea m-am sustras audierii și trebuie să mi se dea mandat. Am primit astăzi citația, iar mâine se vor verifica probele pe care apucăm să le depunem. Sunt atât de mulți oameni care spun că au fost presați, încât este foarte greu, de la o zi la alta, să depui probe și documente. Unii din martori au declarat că și la Pătru s-au falsificat probe. Onea avea un interes personal să o chinuie. Doamna Pătru a fost în biroul lui Onea când falsificau probele și a declarat lucrul asta. Sunt convins că și în cazul meu, pe baza unor dovezi clare, se va găsi calea spre dreptate. Mandatul de arestare are ca element component declarația unui martor sub acoperire, Catrinel Popescu. Astăzi am aflat că această identitate îi fusese atribuită lui Cosma. El a spus că nu e adevărat și că au scris declarația pentru că altfel o arestează pe sora lui. Pe Pătru au scos-o din închisoare, i-au spus că au denunțuri despre mine și să le confirme. A spus că nu are cum să declare ce vrea Negulescu. Am dovezile când au obligat să-l denunțe pe Chirițoiu și Ghiță. Dragnea are copii și familie. Ponta a pățit cu cumnatul, sora și mama. Cum putem să ne uitam în ochii lor și să le spunem că ne încurcă Tudorel, iar doamna Viorica nu prea vrea. Onea și Portocală s-ar putea să revină. Ori asta nu o să puteți să o mai explicați mult. Se termină! Sigur că e emoționant să o vezi pe Kovesi plângând, dar eroina a furat 14 ani. Azi nu mă crede nimeni, dar peste 5 ani, când o să avem dovezi, o să pot și eu să le spun. Suntem cei mai furați oameni din Europa că am ascultat de CTP, Pleșu, Liiceanu.”

Sebastian Ghiță a povestit că Laura Codruța Kovesi i-a făcut dosar penal cu promisiunea că nu o să pățească nimic, după ce Victor Ponta a pierdut alegerile prezidențiale.
„Mi-a spus că îmi face niște ciupituri. Dragă îți fac niște ciupituri, nu pățești nimic!, așa mi-a zis. I-am zis că dacă îmi face niște ciupituri să îmi facă ceva serios, nu așa. Nu mi-a făcut doar un dosar, ci mai multe, toate cu probe false.”, a spus Sebastian Ghiță aseară la România TV.

Laura Codruţa Kovesi a fost citată, pe 7 martie, la Secţia specială de anchetare a magistraţilor, pentru a fi audiată în dosarul penal deschis pe numele său în urma unui denunţ făcut de Sebastian Ghiţă. Tot pe 7 martie are loc o întâlnire în care liderii grupurilor politice şi preşedintele parlamentului European vor decide paşii de urmat în negocierile cu Consiliul UE în privinţa numirii procurorului-şef european.

„Am aflat prin intermediul presei că voi fi citată pentru audiere la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. După ce a apărut ştirea în presă, am primit şi o citaţie scrisă, pentru a mă prezenta în data de 7 martie 2019 la această secţie pentru audiere”, a declarat Kovesi pentru G4Media.ro.

Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Laura Codruţa Kovesi a fost audiată pe 15 februarie la Secţia de investigare a magistraţilor din cadrul Parchetului General într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie.

Laura Codruţa Kovesi a câştigat miercuri votul din Comisia pentru libertăți și justiție din Parlamentul European (LIBE) pentru șefia Parchetului European. Kovesi s-a clasat pe primul loc, cu 26 de voturi, urmată de candidatul francez, cu 22 de voturi, şi cel german, cu 1 vot.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anomalie pe sistematizare la intersecția strazilor Mircea cel Bătrân cu Armași

În urma mai multor sesizări, pe parte de sistematizare, din partea cetățenilor din zona Mi…