Acasa Diverse Sfântul Ilie, tradiții și superstiții

Sfântul Ilie, tradiții și superstiții

10 min read
0
0
149

Sfântul Ilie, numit și aducătorul de ploi, este sărbătorit de creștini în ziua de 20 iulie, iar de sărbătoarea sa, românii leagă multe tradiţii, superstiţii şi obiceiuri. Sant-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sant-Ilie), la data 20 iulie, considerată a fi mijlocul sezonului pastoral. Redacția stirileproprahova.ro urează „La Mulți Ani!” tuturor celor care își sărbătorec onomastica astăzi/

Sfântul Ilie a trăit în Regatul de Nord al lui Israel, în vremea domniei regelui Ahab. El a fost fiul preotului Sovac din Tesvi și a trait cu mai bine de 800 de ani înainte de Hristos.

Prin rugăciunea sa, Sfântul Ilie a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă. Sfântul Ilie este unul dintre cei mai importanţi prooroci din Vechiul Testament considerat făcător de minuni, aducător de ploi şi ocrotitor al recoltelor.

Tradiţii şi superstiţii de Sfântul Ilie

Ilie se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, ziua prăznuirii sale fiind marcată în calendar cu roşu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt prooroc.

Ca divinitate solară şi meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina, potrivit crestinortodox.ro.

Sfântul Ilie este atestat prin numeroase tradiţii.

În ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Dacă, în noaptea dinspre Sfântul Ilie, visau cânepă verde era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi iar dacă visau cânepă uscată se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.

În dimineaţa acestei zile se culegeau plante de leac, în special busuiocul, ce erau puse la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se culegeau şi plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.

Femeile duceau în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice atunci când copiii lor făceau bube în gură.

De ce se binecuvântează merele de Sfântul Ilie

Nu era voie să se consume mere până la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindină, obicei păstrat şi astăzi. În această zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

De Sfântul Ilie, romanii îşi aminteau şi de sufletele morţilor, în special de sufletele copiilor morţi. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se consideră că morţii se veselesc.

Scenariul ritual de renovare a timpului, specific tuturor marilor sărbători calendaristice, cuprinde şi practici de pomenire a morţilor. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor se organizează praznice mari.

Se credea şi se mai crede şi astăzi că dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.

Acum, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operaţie numită “retezatul stupilor”. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbaţi curaţi trupeşte şi sufleteşte, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupina. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuica îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belşugul apicultorilor şi de a apăra stupii de furtul manei şi se transformă într-o adevărată petrecere cu cântec şi joc. Era nevoie de multă atenţie, că la această masă să nu fie prezenţi cei ce ştiau să facă farmece şi vrăji, căci mierea furată în astfel de zile mari “e mai cu putere la farmecele şi vrăjile lor”.

Sfântul Ilie marchează miezul verii pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stana. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

Sfantul Ilie

– nu se lucreaza de teama pagubelor (traznete, ploaie, grindina).

– il cinstesc mai ales cojocarii, stuparii – se reteaza stupii, se duc faguri si mere la biserica spre binecuvantare si se impart de pomana.

– se culeg in zori plante de leac stropite cu sange de cocos taiat deasupra lor.

– se duc berbecii la berbecar.

– daca tuna vor fi merele si alunele viermanoase; daca ploua, va ploua 20 de zile.

În vechime, se obişnuia ca în această zi să se organizeze întâlniri ale comunităţilor săteşti de pe ambii versanţi ai Carpaţilor (numite nedei), se organizau târguri de Sânt-Ilie, iarmaroace şi bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre. În cadrul acestor manifestări, ce durau mai multe zile şi erau considerate a fi bune prilejuri de cunoaştere pentru tineri, atmosfera era însufleţită de muzică şi se făcea comerţ cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte şi produse agricole.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Diverse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Afacerile de milioane de euro ale senatorului PNL Iulian Dumitrescu

Senatorul PNL de Prahova, Iulian Dumitrescu, a avut o ascensiune fulminantă pe scena polit…