Acasa Social Tabără gratuită pentru studenţii care fac parte din categorii sociale defavorizate

Tabără gratuită pentru studenţii care fac parte din categorii sociale defavorizate

14 min read
0
0
65

Studenţii care fac parte din categorii sociale defavorizate se pot înscrie de astăzi, gratuit, în tabăra organizată de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România.

Candidaţii trebuie să aibă cel mult 35 de ani şi să nu fi beneficiat în acest an de un alt loc de tabără oferit de Ministerul Tineretului şi Sportului prin Programul Naţional de Tabere Studenţeşti.

Tabăra se va desfăşura în perioada 25-30 august, la Costineşti, iar cazarea, masa şi transportul până la mare şi retur vor fi oferite gratuit.

Studenţii vor avea ocazia să participe şi la o serie de activităţi şi dezbateri privind problemele cu care se confruntă categoriile defavorizate de tineri din învăţământul românesc.

Cine poate beneficia de un loc în Tabăra ANOSR pentru studenți – ediția 2017?

Categoriile sociale de studenți care pot beneficia de un loc în Tabăra ANOSR pentru studenți – ediția 2017  sunt:

     a) Studenții orfani de un părinte sau de ambii părinți;

     b) Studenții proveniți din casele de copii sau plasament familial;

     c) Studenții cu dizabilități;

     d) Studenții a căror familie înregistrează venituri scăzute;

     e) Studenții rromi;

     f) Studenții proveniți din mediul rural.

De asemenea, toți studenții participanți trebuie să aibă vârsta sub 35 de ani!

Cum te poți înscrie pentru un loc în Tabăra ANOSR pentru studenți – ediția 2017?

Pentru a beneficia de un loc în cadrul acestor tabere, în primul rând trebuie să te încadrezi în cel puțin una din categoriile enumerate mai sus. Candidaturile care nu respectă cerințele nu vor fi luate în considerare!

Următorul pas este să completezi ACEST FORMULAR până la data de 20.07.2017, ora 23:59, atașând, totodată, și documentele justificative categoriei/categoriilor sociale în care te încadrezi.

Documentele necesare înscrierii, în funcție de categoria socială, sunt:

A. Studenții orfani de un părinte sau de ambii părinți:

  1. Copie a carnetului de student, vizat pe anul universitar 2016-2017
  2. Copie după cartea de identitate valabilă
  3. Copii ale certificatelor de deces ale părinților

B. Studenții proveniți din casele de copii sau plasament familial:

  1. Copie a carnetului de student, vizat pe anul universitar 2016-2017
  2. Copie după cartea de identitate valabilă
  3. Adeverință din care să rezulte că solicitantul provine dintr-un centru de plasament

C. Studenții cu dizabilități:

  1. Copie a carnetului de student, vizat pe anul universitar 2016-2017
  2. Copie după cartea de identitate valabilă
  3. Document justificativ care să dovedească dizabilitatea solicitantului

În cazul în care te încadrezi la categoria „Studenți cu dizabilități” și ai nevoie de însoțitor pe perioada taberei, acesta va beneficia de cazare, masă și transport în cadrul taberei dacă are calitatea de student. În acest caz, va trebui să trimiți o copie după carnetul său de student și după carnetul de identitate prin formularul de mai sus.

D. Studenții a căror familie înregistrează venituri scăzute:

  1. Copie a carnetului de student, vizat pe anul universitar 2016-2017
  2. Copie după cartea de identitate valabilă
  3. Documente justificative pentru lunile martie, aprilie și mai, privind veniturile ambilor părinți și ale studentului, după caz:
  • Cupoane sau adeverința de la Casa de Pensii privind cuantumul pensiei părinților (sau a unuia dintre părinți);
  • Adeverință de șomaj a părinților (sau a unuia dintre părinți);
  • Adeverință de salariu net a părinților (sau a unuia dintre părinți);
  • Declarație pe proprie răspundere a solicitantului, din care să reiasă că nu are venituri sau că nu mai are alte venituri decât cele declarate prin actele menționate mai sus (obligatorie);
  • În cazul în care părinții sunt divorțați, este suficientă trimiterea situației veniturilor unui singur părinte, alături de o copie după certificatul de divorț al părinților.

E. Studenții rromi:

  1. Copie a carnetului de student, vizat pe anul universitar 2016-2017
  2. Copie după cartea de identitate valabilă
  3. Adeverință eliberată de primăria localității de domiciliu sau de o organizație neguvernamentală care are ca scop susținerea societății civile rome din România, legal constituită, prin care reiese apartenența la etnia romă
  4. Documente justificative pentru lunile martie, aprilie și mai, privind veniturile ambilor părinți și ale studentului, după caz:
  • Cupoane sau adeverința de la Casa de Pensii privind cuantumul pensiei părinților (sau a unuia din părinți);
  • Adeverință de șomaj a părinților (sau a unuia din părinți);
  • Adeverință de salariu net a părinților (sau a unuia din părinți);
  • Declarație pe proprie răspundere a solicitantului, din care să reiasă că nu are venituri sau că nu mai are alte venituri decât cele declarate prin actele menționate mai sus (obligatorie).
  • În cazul în care părinții sunt divorțați, este suficientă trimiterea situației veniturilor unui singur părinte, alături de o copie după certificatul de divorț al părinților.

F. Studenții proveniți din mediul rural:

  1. Copie a carnetului de student, vizat pe anul universitar 2016-2017
  2. Copie după cartea de identitate valabilă
  3. Documente justificative pentru lunile martie, aprilie și mai, privind veniturile ambilor părinți și ale studentului, după caz:
  • Cupoane sau adeverința de la Casa de Pensii privind cuantumul pensiei părinților (sau a unuia din părinți);
  • Adeverință de șomaj a părinților (sau a unuia din părinți);
  • Adeverință de salariu net a părinților (sau a unuia din părinți);
  • Declarație pe proprie răspundere a solicitantului, din care să reiasă că nu are venituri sau că nu mai are alte venituri decât cele declarate prin actele menționate mai sus (obligatorie).
  • În cazul în care părinții sunt divorțați, este suficientă trimiterea situației veniturilor unui singur părinte, alături de o copie după certificatul de divorț al părinților.

Selecția studenților beneficiari ai locurilor de tabără oferite de ANOSR se va face, în limita locurilor disponibile, după următoarele criterii:

  • Justificarea cazului social în care se încadrează studentul prin intermediul documentelor trimise de către acesta;
  • Motivația ce stă la baza aplicației, exprimată în cadrul formularului de înscriere.

Lista studenților care au fost selectați pentru a fi beneficiari ai locurilor de tabără oferite de ANOSR va fi afișată pe site-ul www.anosr.ro în data de 24.07.2017.

Studenții care se vor găsi pe lista afișată pe site vor fi contactați pentru confirmarea participării până în data de 27.07.2017, urmând ca în data de 28.07.2017 să fie afișată pe site lista finală cu participanții din cadrul taberei. În cazul în care vor fi studenți care vor renunța la locul de tabără primit, vor fi contactați pentru a participa studenții aflați pe lista de așteptare, criteriul de departajare a acestora fiind punctajul obținut în funcție de respectarea celor două criterii de selecție mai sus precizate.

De asemenea, dacă nu dorești ca datele tale personale (numele și prenumele) să apară în lista de participanți selectați în tabără care va fi publicată pe site, vei putea alege această opțiune în formularul de înscriere, iar pe site va apărea doar universitatea și facultatea din care faci parte. În acest caz, vei fi anunțat personal în cazul în care ai fost selectat în tabără.

Pentru mai multe detalii, ne puteți contacta pe adresa de e-mail office@anosr.ro.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anomalie pe sistematizare la intersecția strazilor Mircea cel Bătrân cu Armași

În urma mai multor sesizări, pe parte de sistematizare, din partea cetățenilor din zona Mi…