Acasa Economic Țigarete de contrabandă, în valoare de 71 milioane de lei, confiscate în 2019

Țigarete de contrabandă, în valoare de 71 milioane de lei, confiscate în 2019

7 min read
0
0
110

Peste 150 de milioane de ţigarete de contrabandă, în valoare de 71 de milioane de lei, au fost capturate de către autorităţile din România, în 2019, echivalentul unei creşteri de 40% faţă de anul anterior, arată datele centralizate de portalul Stop Contrabanda, citate de British American Tobacco (BAT) într-un comunicat de presă.

În acest context, reprezentanţii BAT menţionează faptul că piaţa neagră din România a coborât, pentru prima oară în ultimii şase ani, sub nivelul de 14%, „ceea ce a contribuit la venituri bugetare mai mari din taxarea ţigaretelor”.
„Absenţa unor surprize fiscale şi legislative în 2019 şi faptul că autorităţile au făcut eforturi susţinute împotriva contrabandiştilor au adus mai mulţi bani la buget şi mai puţini reţelelor de criminalitate organizată. Este îmbucurător că România începe să se alăture ţărilor de frontieră ale Uniunii Europene care tratează piaţa neagră ca pe o reală ameninţare la adresa securităţii lor. Cu toate acestea, fără o strategie naţională de luptă împotriva traficului ilicit, susţinută printr-un plan integrat de acţiuni ale tuturor structurilor responsabile ale statului, României îi va fi greu să urmeze exemplele de succes ale Poloniei şi Bulgariei, unde piaţa neagră a scăzut sub 10%, respectiv 5%”, susţine Ileana Dumitru, director juridic şi relaţii publice în cadrul British American Tobacco.
Potrivit website-ului www.stopcontrabanda.ro, primul centralizator care oferă în timp real situaţia capturilor de ţigarete din România, valoarea totală pe piaţa neagră a ţigaretelor confiscate, în anul 2019, de autorităţile române se ridică la peste 71 de milioane de lei.
„Poliţia de Frontieră depune eforturi susţinute pentru contracararea contrabandei cu ţigări, demers ce constituie o prioritate permanentă pentru instituţia noastră. În acest sens am întărit parteneriatele cu autorităţile de aplicare a legii de pe plan intern şi din ţările vecine, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române fiind confiscate în primele 11 luni ale anului trecut 4.406.034 pachete de ţigări (88.120.680 ţigarete). Vom continua perfecţionarea profesională, precum şi colaborarea interinstituţională, în vederea limitării acestui fenomen care prejudiciază statele Uniunii Europene cu sume considerabile anual”, afirmă şeful Poliţiei de Frontieră, chestor general de poliţie, Ioan Buda.
Conform cifrelor oficiale, România are cel mai ridicat nivel al contrabandei cu ţigarete din Europa de Est, iar traficul ilicit de ţigări prejudiciază, anual, statul român cu peste 650 milioane de euro (aproximativ 3 miliarde de lei). De asemenea, fiecare container de ţigări ilegale înseamnă un milion de euro profit pentru reţelele de contrabandă.
Datele Interpol arată că traficul ilicit de ţigări este un catalizator pentru traficul de droguri, arme, persoane şi chiar activităţi teroriste.
Informaţii despre evoluţia capturilor de ţigarete de pe teritoriul României pot fi consultate în timp real pe platforma www.stopcontrabanda.ro, o iniţiativă British American Tobacco care are scopul de a veni în sprijinul autorităţilor prin centralizarea capturilor din întreaga ţară, dar şi de a informa consumatorii cu privire la efectele contrabandei cu ţigări asupra societăţii. Campania este desfăşurată în parteneriat cu Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Direcţia Generală a Vămilor.
British American Tobacco, cea mai mare companie producătoare de ţigarete din România, a virat către bugetul statului, în 2019, din vânzarea ţigaretelor, taxe mai mari cu 1,1 miliarde de lei, comparativ cu anul anterior. În România, British American Tobacco are o fabrică la Ploieşti.
BAT contribuie în fiecare an cu aproximativ 1,6 miliarde de euro, sub formă de accize şi impozite, din totalul de tyrei miliarde de euro, cât însumează întreaga industrie a tutunului.
Sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Economic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Un ploieștean a fost înjunghiat în urma unui conflict în trafic

Poliţiştii din Ploieşti cercetează un conflict spontan izbucnit, sâmbătă seara, între doi …