Acasa Eveniment Un bărbat a fost înjunghiat în faţa unui magazin din Ploiești

Un bărbat a fost înjunghiat în faţa unui magazin din Ploiești

2 min read
0
0
41

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost înjunghiat în faţa unui magazin din Ploieşti în timpul unei altercaţii pe care a avut-o cu o altă persoană, agresorul fiind identificat şi arestat preventiv, a anunţat, luni, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Potrivit sursei citate, incidentul s-a petrecut sâmbătă, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 de Poliţie Ploieşti fiind sesizaţi cu privire la faptul că în faţa unui magazin din Ploieşti se află un bărbat care a fost victima unei agresiuni.
„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar în urma investigaţiilor efectuate au constatat faptul că doi bărbaţi s-ar fi agresat verbal şi fizic pe fondul unui conflict spontan, unul dintre aceştia fiind lovit cu un obiect tăietor înţepător (posibil cuţit). La scurt timp, poliţiştii au reuşit identificarea autorului, în persoana unui bărbat de 28 de ani, iar în urma probatoriului administrat, instanţa a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, arată sursa citată.
Victima, un bărbat de 50 de ani, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Afacerile de milioane de euro ale senatorului PNL Iulian Dumitrescu

Senatorul PNL de Prahova, Iulian Dumitrescu, a avut o ascensiune fulminantă pe scena polit…