Acasa Justiție Un nou termen în dosarul în care DNA Ploiești a cerut un nou mandat de arestare pentru Sebastian Ghiță

Un nou termen în dosarul în care DNA Ploiești a cerut un nou mandat de arestare pentru Sebastian Ghiță

8 min read
0
0
86

Tribunalul Prahova a acordat, vineri, un nou termen pentru data de 8 iunie în dosarul Hidro Prahova în care DNA Ploiești a cerut emiterea unui mandat de arestare pe numele lui Sebastian Ghiță în care acesta este cercetat pentru corupţie alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi de fiul acestuia, fostul deputat PSD, Vlad Cosma.

Mandatul este cerut în dosarul „Herțanu”, motivul acordării unui nou termen fiind lipsa de procedură cu inculpatul. Potrivit reprezentanților Tribunalului Prahova, nu a fost restituită la instanță dovada de îndeplinire a procedurii de citare.

Procurorii DNA Ploiești cer instanțelor emiterea a două mandate de arestare preventivă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță, aflat în prezent în Serbia.

Anchetatorii au solicitat emiterea de mandate arestare pe numele lui Ghiță în dosarul cunoscut opiniei publice sub numele de Ghiță-Ponta-Blair și în cel în care fostul parlamentar este urmărit penal alături de cumnatul fostului premier Victor Ponta, Iulian Herțanu.

Una dintre cereri a fost depusă la Înalta Curte de Casație și Justiție, măsura preventivă fiind cerută în dosarul Ghiță-Ponta-Blair, în care Sebastian Ghiță este urmărit penal pentru spălare de bani în legătură cu vizita în România a fostului premier britanic Tony Blair.

O altă cerere de emitere a unui mandat de arestare pe numele lui Ghiță a fost depusă la Tribunalul Prahova, măsura fiind solicitată în dosarul „Herțanu”, în care Ghiță este urmărit penal pentru sprijinirea unui grup infracțional organizat. În acest dosar, anchetatorii îl acuză pe cumnatul fostului premier Victor Ponta, Iulian Cristian Herţanu, a cărui firmă a câştigat un contract pentru extinderea reţelei de canalizare a oraşului Comarnic, din judeţul Prahova, de fraudarea de fonduri europene, în timp ce fostul deputat Sebastian Ghiţă, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia din urmă, fostul deputat PSD, Vlad Cosma, sunt acuzaţi de infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma au sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu ca să acceseze şi să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a reţelei de canalizare din oraşul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.

Procurorii susţin că, în perioada 2011 – 2015, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fost preşedinte al filialei judeţene a PSD, a făcut demersuri (intervenţii pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale – activităţi derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcţionari ai SC Hidro Prahova şi a exercitat presiuni (ameninţări cu privire la înlocuirea din funcţie) asupra directorului general al societăţii, pentru ca aceştia să atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL – SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuţie şi efectuarea ilegală de plăţi.

„Scopul grupului infracţional astfel format şi sprijinit a fost atins, urmărirea penală făcută până la acest moment relevând: deturnarea din cadrul proiectului şi însuşirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicaţi în numerar din conturi ale persoanelor juridice şi fizice, reprezentând 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, către «partenerii» la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări), sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei (din care 1.509.176 lei reprezentând TVA şi 1.006.117 de lei reprezentând impozit pe profit)”, arăta DNA.

Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare la Comarnic, în valoare de aproximativ zece milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfârşitul anului trecut.

Acestea sunt singurele dosare care îl vizează pe Ghiță în care procurorii nu ceruseră arestarea preventivă a fostului deputat.

După ce a fugit din țară, pe numele lui Ghiță au fost emise două mandate de arestare în lipsă, date de Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel Ploiești.

Fostul deputat se află în prezent în Serbia, de unde autoritățile române încearcă să obțină extrădarea.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anomalie pe sistematizare la intersecția strazilor Mircea cel Bătrân cu Armași

În urma mai multor sesizări, pe parte de sistematizare, din partea cetățenilor din zona Mi…