Acasa Sport Viorel Moldovan – noul antrenor principal al echipei Petrolul Ploieşti

Viorel Moldovan – noul antrenor principal al echipei Petrolul Ploieşti

5 min read
0
0
79

Tehnicianul Viorel Moldovan a fost instalat, duminică, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, informează site-ul oficial al grupării prahovene.

„Viorel Moldovan este noul antrenor principal al FC Petrolul Ploieşti, după ce a ajuns, astăzi, la un acord cu oficialii clubului nostru. Tehnicianul. în vârstă de 48 de ani. a semnat un angajament valabil pentru următoarele două stagiuni, dorinţa mărturisită fiind, bineînţeles, aceea a promovării pe scena primului eşalon. Viorel Moldovan va începe treaba la Petrolul de mâine, iar din staff-ul său vor face parte Francisc Dican (antrenor secund) şi Stelian Isac (preparator fizic). Bun venit şi mult succes, Viorel Moldovan!”, se arată pe site-ul citat.

Moldovan a declarat că provocarea de a reuşi o nouă promovare în Liga I l-a determinat să accepte oferta grupării prahovene.

„Tentaţia acestei provocări a fost mult, mult prea mare, şi ideea în sine, aceea de a reuşi o nouă promovare, de această dată cu FC Petrolul, m-a motivat foarte mult şi a stat la baza deciziei mele de a veni la Ploieşti. Ştiu că voi lucra la un club cu tradiţie, cu suporteri minunaţi, cu istorie, iar asta mă face să fiu extrem de entuziasmat că am ajuns la Petrolul. Pe această cale vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost implicaţi în aducerea mea. Am văzut că sunt dorit foarte mult, lucru care îmi dă şi mai multă încredere şi energie pentru a reuşi ca, la finalul sezonului, să urcăm pe prima scenă fotbalistică”, a declarat Viorel Moldovan.

Fost component al „Generației de Aur”, Viorel Moldovan a avut o carieră impresionantă ca jucător, bifând 70 de selecții în prima reprezentativă, cu care a participat la Campionatele Mondiale din 1994 și 1998, precum și la turneele finale ale Campionatelor Europene din 1996 și 2000. Debutant în primul eșalon pe 21 octombrie 1990, pe când evolua la Gloria Bistrița, chiar într-un meci cu FC Petrolul Ploiești, noul tehnician al „galben-albaștrilor” a jucat, de-a lungul carierei, pentru Dinamo București, Neuchatel Xamax, Grasshoper Zurrich, Coventry City, Fenerbahce Istanbul, FC Nantes, Al Wahda, Servette Geneva, Poli AEK Timișoara și Rapid București, având în palmares titlurile de campion al Elveției (1998) și al Franței (2001).

După încheierea activității de jucător, Viorel Moldovan și-a început cariera de antrenor pe banca lui FC Vaslui (2008-2009). Le-a mai pregătit, apoi, pe FC Brașov, Sportul Studențesc, Rapid București, AJ Auxerre, a fost secundul primei reprezentative, în perioada 2014-2016, dar și principal al naționalei „U21” (2014). În ultimele două sezoane s-a aflat pe banca Chindiei Târgoviște, grupare cu care a promovat în prima ligă, la capătul stagiunii 2018-2019.

Bun venit și mult succes, Viorel Moldovan!

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

700 de posturi scoase la concurs, din sursă externă, în vederea încadrării ca poliţist de penitenciare

Vă informăm că 41 de unităţi subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor scot l…