Acasa Opinii VIRGILisME: Complexul lui Oedip

VIRGILisME: Complexul lui Oedip

5 min read
0
0
527

Mai deunăzi, aveam o discuție cu niște prieteni despre micile capcane ale limbii române. Cum sunt convins că vom intra în Operațiunea „MOV”, unde acronimele înseamnă Miel-Ouă-Vopsea, ne-am axat pe ouă, deși stăteam în fund pe scaune. În fond, ce vină are bietul miel sau biata vopsea care e mai greu de controlat de organele abilitate să abiliteze??? 

În fine, nu cred că Oedip s-a preocupat atât de mult ca Freud să-și bată capul cu cine a fost mai întâi: Oul sau Găina? Trecem peste aspectul că niciunul nu a băgat cocoșul în calcul, eventual l-au băgat pe unde au putut, dar expresia „Complexul lui Oedip” a rămas. Nu știm cât de complexată a fost copilăria lui Oedip, eu știu doar că am copilărit între Complexul Mare și Complexul Mic, din Nordul Ploieștilor… Zău, NU m-am simțit complexat!!!

Dar, ca amuzament, despre altceva voiam să vorbesc, până să ne întrebăm cine a fost mai întâi… oul, găina sau cocoșul???

Avem substantivul la singular, nearticulat: OU, după ce îl trecem la plural, fără să știe cocoșul, ci doar cloșca, apare cuvântul: OUĂ. Dacă ne încăpățânăm să-l mai și articulăm, nu pe cocoș, ci pe ou, cu articolul hotărât (de limba română) “le” ne apare un cuvânt la mintea găinii: OUĂLE. Nu există ouălele!!!

Fără niciun apropos la târtița găinii, mai apare un genitival enclitic: OUĂLOR. Întrucât am auzit multe exprimări, durerea a fost comună: la noi, de Paște, până și culorile OUĂLOR au fost triste. OUĂLE cumpărate din supermarketuri, importate, sunt vopsite în culori mult mai vii… Dacă nu ai miza pe faptul că sunt fierte, par atât de vii că aștepți să eclozeze.

Vopselele de OUĂ, existente pe piața românească, fie ele și importate, sunt fade puse pe OUĂ românești. Până la urmă, ca și în politică, de cele mai multe ori, nu mai contează culoarea! Coaja nu păcălește conținutul! Unora le plac ouă tari, altora moi… Sau, în funcție de gusturi, gâdilate sau mângâiate ș.a.m.d…

P.S.: Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca a(ră)tare!

Un altfel de P.S., între noi fie vorba: Oul a fost dintotdeauna în centrul mitologiilor și credințelor uitate de timp ale tuturor popoarelor lumii. Procesul de manifestare a misterului din cochilie îmbracă, insa, aspecte diverse, chiar dacă în esență cuprinde aceleași mituri primordiale care vizează Creația, Desăvârșirea, Misterul și Renașterea.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Opinii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anchetă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în cazul avionului aterizat forţat pe un câmp

O anchetă a fost deschisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în cazul avionu…