Acasa Opinii VIRGILisME: Mirosurile pestilențiale ale rafinăriilor ploieștene au ajuns și la nasul autorităților

VIRGILisME: Mirosurile pestilențiale ale rafinăriilor ploieștene au ajuns și la nasul autorităților

13 min read
0
0
403

„Surprize, surprize!”, cum spunea aia lui nea Marin sau lui Fane Bănică sau a cui o mai fi, iată că, după mulți ani, după multe sesizări ale cetățenilor din municipiul Ploiești precum și cele venite din partea mass-media locală, autoritățile abilitate să abiliteze își scot nasul din birourile aerisite condiționat și adulmecă prin ferestre larg deschise cum rafinăriile ploieștene își dau aere. Deh, e an electoral, al naibii de an electoral-parlamentar, iar „abilitații” trebuie să-și arate… abilitatea de a-și menține confortabilele scaune, chiar cu riscul constipației.

Cu alte cuvinte, sau tot cu cuvintele astea, marii vinovați dau culpa pe „rafinori” și le cer acestora să întocmească un plan suplimentar de reducere a emisiilor și un plan privind menținerea calității aerului în parametri optimi.

La reacția asta „chimică” a autorităților de mediu din județul Prahova chiar că lăcrimăm! Nu știm dacă este de la poluare sau dacă mai putem să râdem cu lacrimi… Eventual, o asociem ca o scriptonuvelă precum cea a lui Emil Gârleanu care ne sensibiliza copilăria, pe vremea când nu existau telenovele, cu ceva de genul „Căprioara adulmecă prezența lupului și se aruncă în mijlocul luminișului pentru a-și salva puiul.”

Stând vertical și gândind chiar și orizontal, adică trăgând linie, ne punem o logică pe cât de retorică întrebare: PĂI, DE ATÂȚIA ANI, NU S-AU TOT CERUT PLANURI ȘI RAPOARTE?!

Sesizările și discuțiile pe această temă datează de atâția ani, astfel că nici nu mai știm ce autoritate mai au de fapt… autoritățile.

Acum ceva ani, un primar ploieștean, vrând să pară mai mult pacifist decât un manipulant electoral, și-a sacrificat propriul birou oval pentru a-i pune la o masă  rotundă pe reprezentanții unei rafinării ploieștene, pe cei ai Direcției de Sănătate Publică, pe inspectorii de la Mediu și de restul… jurnaliști. Primarul s-a dat moderator între taberele beligerante. Da, știu, nu am specificat care erau taberele beligerante, las la latitudinea voastră să le ghiciți. Așadar: reprezentanții rafinăriei admirau frumusețea fazei ca la un meci de ping-pong. Răspundeau rezervat, doar la întrebările jurnaliștilor, aveau lecția învățată de acasă, dar păreau ca și cum un elev expune tema de biologie la o oră de chimie. Nici nu apucau să se scuze, măcar, căci apăreau alții cu răspunsurile! Surprinzător, cei mai vehemenți apărători ai rafinăriei respective erau chiar directorul (ne)sănătății publice de atunci și, implicit, cei doi reprezentanți ai (ne)mediului. De ce oareeeeee???

Nu vreau să acuz pe nimeni, dar aș vrea ca „abilitații” ăștia, tari la teorie și în comunicate de presă standard, să răspundă la întrebări simple de genul:

  • De ce Garda de Mediu se mulțumește să dea o amendă lunară, care pare mare, dar e nesemnificativă pentru o rafinărie, adică pare o taxă „tacită”?
  • Este legal ca o astfel de societate să fie amendată de două ori în aceeași lună? (Aici mă refer la o altă societate „uitată” ca fiind poluantă)
  • Panoul ăla înfipt persiflist în centrul Ploieștiului redă parametrii optimi ai calității aerului?
  • Din informațiile pe care le avem, ISU Prahova deține un aparat performant de măsură a calității aerului. De ce nu sunt lăsați să-l utilizeze în apropierea rafinăriilor?

Până vom primi răspunsurile la aceste întrebări, vă poluez cu informații teoretice, că practica îi doboară, și fiți liniștiți, nepoluați sau îndreptățiți întrucât, în sfârșit, a nu știu câta oară, un comunicat transmis presei și semnat de conducerea Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu (CJGM) Prahova și de Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Prahova spune că ploieștenii au făcut, în ultima perioadă, nu se specifică anii, numeroase sesizări privind disconfortul olfactiv creat de activitatea rafinăriilor, iar în urma reclamațiilor au fost efectuate controale la SC Petrotel Lukoil SA, OMV Petrom Rafinăria Petrobrazi și SC Rompetrol Rafinare SA – Rafinăria Vega Ploiești pentru verificarea respectării condițiilor impuse prin autorizațiile integrate de mediu deținute de cei trei operatori în ceea ce privește emisiile atmosferice. Se pare că au înțeles faptul că ploieștenii, mai ales cei domiciliați în zonele rafinăriilor, nu le miroase părul din nas!

Ce declară adevărații vinovați, mă refer la cei în măsură să fi îndreptat această situație cu mult timp în urmă: „În urma controalelor, la verificarea surselor de emisii dirijate rezultate din procesele de ardere a combustibililor în cuptoarele instalațiilor și din procesele tehnologice, și din verificarea rezultatelor monitorizării emisiilor atmosferice, raportate la valorile limită de emisie, stabilite prin legislația de mediu în vigoare, nu s-au constatat depășiri ale poluanților analizați. Totodată, din activitatea celor trei rafinării au fost identificate și alte surse de emisii din categoria emisiilor difuze/nedirijate, care pot genera disconfort olfactiv”, se arată în comunicatul abilitaților.

Adică, măi, înțelegi ce zic? De fapt, totul e în regulă la rafinării, dar, din când în când, apar „identificate și alte surse de emisii din categoria emisiilor difuze/nedirijate, care pot genera disconfort olfactiv”? Probabil, când se servește fasole la cantină?

Am fost impresionat ca Fuego, când mă-sa împodobea bradul, că APM Prahova a instituit un plan de monitorizare suplimentară a calității aerului „prin măsurări momentane, de 30 de minute, urmărind zonele aferente agenților economici potențial poluatori.” Mă întreb care sunt cele 30 de minute? E ceva de genul: „Bă, vii să-mi măsori aerul cât bem o cafea, că apoi dau drumul la instalații?!”

Și dacă tot v-am plictisit cu acest lung material, atunci chinuiți-vă să înțelegeți ce vreți din pasajul ăsta rupt din comunicat: „În urma măsurătorilor, s-a constatat că în perioadele în care condițiile atmosferice (direcția și viteza vântului) au favorizat deplasarea poluanților dinspre platformele industriale N și NE s-au înregistrat creșteri ale valorilor concentrațiilor măsurate în stațiile automate de monitorizare din centrul orașului Ploiești, confirmate și de măsurătorile de scurtă durată realizate conform planului suplimentar. Valorile crescute față de tendința zonei au persistat între 30-40 minute, având concentrații cu mult sub concentrațiile maxime admise.”

Adică, ce vreți mai mult de atât? Rafinării în curte, în balcoane, în sufragerii??? Aveți grijă de voi, fiți atenți la ce nord de est locuiți!

PS: Acest material poate fi considerat un pamflet, doar de cei care, încă, mai gândesc. Orice asemănare cu personaje rupte de realitate nu este deloc întâmplătoare!

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Opinii

Lasă un răspuns

Check Also

Jandarmeria din Ploiești trimisă la… casat

Potrivit unei note informative a Executivului, privind proiectele de acte normative care a…