Acasa Justiție Vlad Cosma a depus plângere penală împotriva procurorilor Onea și Negulescu

Vlad Cosma a depus plângere penală împotriva procurorilor Onea și Negulescu

20 min read
0
0
36

Fostul deputat PSD Vlad Cosma a continuat, luni seară, la Antena 3, seria acuzaţiilor lansate la adresa şefului DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi a fostului procuror Mircea Negulescu, el susţinând că poate dovedi „cum fost măsluit la DNA Ploieşti dosarul Tony Blair”, în care fostul premier Victor Ponta este acuzat că a primit 220.000 de euro pentru a-i asigura lui Sebastian Ghiţă un loc eligibil la alegerile din 2012.

Vlad Cosma a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti, printre care Lucian Onea şi Mircea Negulescu, pe care îi acuză de săvârşirea infracţiunilor de compromiterea intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat.

Potrivit unor oficiali ai Parchetului General, plângerea a fost depusă vineri şi îi vizează pe procurorii Lucian Onea, Giluela Diaconu, Alfred Savu şi Mircea Negulescu (exclus recent din magistratură).
În urma acestei plângeri, luni a fost înregistrat un dosar pe rolul Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului General.
Postul Antena 3 a difuzat duminică seara o înregistrare, în care fostul deputat PSD Vlad Cosma susţine că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea au încercat să „inventeze dosare în baza unor probe fabricate” unor importanţi oameni politici şi de afaceri, printre care şi lui Sebastian Ghiţă.
În replică, DNA a difuzat luni un comunicat de presă în care spune că Vlad Cosma a prezentat denaturat situaţia, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal.
De asemenea, DNA susţine că persoane din anturajul lui Vlad Cosma s-au prezentat în mod repetat la DNA Ploieşti, cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situaţie juridică favorabilă tatălui său, Mircea Cosma, trimis în judecată pentru corupţie. În acest sens, DNA a dat publicităţii două înregistrări în care persoane din anturajul familiei Cosma discută cu un poliţist şi un procuror de la DNA Ploieşti.
Persoanele respective, mai spune DNA, au atras atenţia procurorilor că, în caz contrar, vor fi difuzate la diverse posturi de televiziune înregistrări video din anchetele acestora, constând în montaje, colaje special realizate pentru compromiterea procurorilor şi ofiţerilor de poliţie care au instrumentat dosarele în care au fost trimişi în judecată Vlad Cosma, Mircea Cosma şi Sebastian Ghiţă.

DNA susţine că înregistrările în care ar apărea fostul deputat Vlad Cosma, difuzate de Antena 3, au ca scop compromiterea procurorilor şi a ofiţerilor de poliţie care au instrumentat dosarele în care sunt inculpaţi membri ai familiei acestuia şi Sebastian Ghiţă.
Totodată, DNA anunţă deschiderea unui dosar de şantaj.

Direcţia Naţională Anticorupţie a dat publicităţii, luni, un comunicat de presă cu referire la difuzarea la Antena 3, duminică seara, a unor înregistrări audio, ce redau presupuse discuţii purtate de procurorul şef al Serviciului Teritorial Ploieşti – Lucian Onea cu fostul deputat Vlad Cosma, trimis în judecată într-un dosar de corupţie.
„Vlad Cosma, inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu termen pe 19 februarie 2018, trimis în judecată de Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a prezentat denaturat situaţia dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal. Relevant este că, anterior difuzării înregistrărilor, persoane din anturajul acestuia, s-au prezentat în mod repetat la şeful Serviciului Teritorial Ploieşti şi, în lipsa acestuia, la alţi procurori/ofiţeri de poliţie judiciară – ultima dată vineri, 9 februarie 2018 – cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situaţie juridică favorabilă lui şi tatălui său – inculpatul Cosma Mircea (cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu în acelaşi dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu termen pe 19 februarie 2018, în care este inculpat şi fiul său)”, susţine DNA.
DNA mai arată că procurorilor li se cerea să nu deruleze o anchetă penală cu privire la presupuse infracţiuni aflate în legătură cu dosarul deja trimis în judecată, precum şi să întocmească şi să elibereze un înscris care să îi folosească lui Mircea Cosma la îmbunătăţirea situaţiei juridice în dosarul aflat la ÎCCJ, în faza procesuală a apelului.
„Persoanele respective au atras atenţie procurorilor că, în caz contrar, vor fi difuzate la diverse posturi de televiziune înregistrări video din anchetele acestora, constând în montaje, colaje, special realizate pentru compromiterea procurorilor şi ofiţerilor de poliţie care au instrumentat mai multe cauze penale, printre care şi cel privindu-i pe inculpaţii sus menţionaţi”, mai spune DNA.
În comunicatul DNA este redată transcrierea unei discuţii dintre o persoană din anturajul lui Mircea Cosma şi un ofiţer de poliţie de la DNA – ST Ploieşti, datată 9 februarie 2018.
„Persoană: …Duminică iese pe televizor. Ţi-au făcut nişte înregistrări, nişte chestii de genul ăsta… Şi vor să iasă pe televizor să distrugă pe toată lumea.
…N-am ce să fac! Că asta… că n-au… Au făcut, au aranjat tot! Să… Vor să iasă duminică, să iasă pe televizor cu ele.
…Nici nu v-am spus!… Şi dacă va fi un scandal foarte mare şi o băşică foarte mare, care va exploda, pentru că el are nişte chestii foarte, foarte…
…O să iasă un scan…o să iasă un scandal fantastic, că se duce la presă, care presa e împotriva voastră! Şi o să fie o… întreg scandal. Eu acuma vă spun decât…vă spun… vă trag un semnal de alarmă…Adică, ce puteţi să faceţi?… că nu puteţi să le faceţi, că el le are… Oricum sunt toate date, montate…
Ei au ce au, că… ăla mi-a zis: ‘…Domn’e (…) nu mi-au dat nici măcar o caracterizare pentru tata!’
… Dumneavoastră trebuie să înţelegeţi că nu e de glumă! Au făcut nişte discuţii mari pe la CSM, pe la CSM, pe la Înalta Curte… tot felul de discuţii… cu SRI-ul… s-au înţeles… au fost toţi, împreună, la Sebi Ghiţă, în… în ăsta, cum îi spune? În… ă… în Serbia.
…Au avut pe-acolo discuţii… le-a arătat… au montat împreună… Sunt montate oficial cu ăia după la RTV, cu Gâdea, de la Antena 3… Deci, nu… nu e un scăndăluţ?!
… E ditamai regia făcută! O să transmită două posturi în direct… Şi România TV… Şi Antena 3! Antena 3 o să fie în direct, cu totul, absolut…!
…Doamnă… trebuie găsită o variantă prin care să scăpaţi de ăştia după cap, că o să vi se rupă picioarele la toţi! Credeţi-mă, s-au făcut nişte…!
Ofiţer DNA: Ce variantă? Care ar fi varianta?
Persoană: Nu ştiu! Să-l lăsaţi, dracu’, în pace! …trebuie să ne aşezăm undeva, să căutăm o variantă, să pice la o pace, să facă într-un fel, că o să vadă ce recul o să aibă prima…Duminică apare… Trebuia să apară pe data de 15… eu ştiam ceva, n-am fost sigur… da’ am avut noi… ne-a amânat nouă procesu’… şi acum avem pe 18 proces… şi s-ar putea să fie ultimul, că încep dezbaterile şi…a zis… ‘Ce să mai fac cu alea, dacă mă duc la puşcărie?’.
…Cu cât ajungi mai sus, căderea e în jos… şi eu acuma vă spun în felul următor… asta, aşa…fac o discuţie… şi uit că am făcut-o! Vedeţi-vă de pielea dumneavoastră, că sunteţi la fel de băgată ca şi ceilalţi!
…Este vorba şi de serviciul, şi de salariile, şi…(neinteligibil)…, şi de familia dumneavoastră.
…Da! Eu, cu ochii mei am văzut! Mi-e milă de dumnea… Eu vă spun cinstit! Vedeţi-vă de pielea dumneavoastră!
…Oamenii-s nebuni! Nu vă daţi seama ce filme au făcut, ce discuţii, ce îmbârligări! Au discuţii cu Ciutacu, cu… cu nu ştiu care, cu nu ştiu care, cu nu ştiu care, cu nu ştiu… cu douăzeci de inşi… cu Vicol, cu Blaga, cu Udrea, cu Bica, care intră în direct de nu ştiu unde, cu Ponta, care nu ştiu ce vine să zică. O să fie un scandal monstru! N-au vrut să facă chestia asta c-a picat Guvernu’ şi n-au vrut să …(neinteligibil)… una cu alta! Cu Dragnea, care îi cere schimbarea lui Kovesi… cu înregistrări, în care discută Negulescu la telefon…E ticluită ca lumea şi sunt pregătiţi rău de tot!
…Şi după ce vedem primul set şi vedem impactul care este… o să vă dau un telefon, că vin… şi vedem”.
De asemenea, în comunicat este redată transcrierea unei alte discuţii dintre o altă persoană din anturajul familiei Cosma şi un procuror de la DNA Ploieşti, pe data de 29 ianuarie 2018:
„Persoană: Nu! Problema e că… o să înceapă un mare scandal la Antena 3… şi v-au filmat… şi pe dumneavoastră…Nu ştiu! Au intrat doi… cablaţi cu interfoane, cu camere, cu tot…
… Intră şi Ghiţă de la Belgrad, în direct…S-a dus Voiculescu acolo… Adică, e o chestiune amplă, care e numa’ pe DNA. Ploieşti!… Vlăduţ Cosma. Are termen în februarie şi acuma vrea să dea drumul…şi… concluziile ajung la Kovesi. Că de aia s-a dus Voiculescu, că vor să… habar n-am!… ă… Ştiu doar că o să le dea drumu’… la Antena 3, la Gâdea,…, tot se duc, fac repetiţii… montaje. Serios!…Da, nu ştiu. Că miza e alta, miza e de distrugere, nu de cancan!… Adică, nu e o situaţie de cancan, că vor să dea nişte înregistrări! Ideea e să-l distrugă pe domnul Onea… nu ştiu!… să ajungă la Kovesi…Dacă e şi Voiculescu băgat…şi Ghiţă… în treaba asta e o chestiune mai serioasă! Nu e făcută doar aşa, de… Vlăduţ!”
„Difuzarea înregistrărilor, cum – de altfel – a afirmat şi unul dintre cei doi interlocutori, are ca scop compromiterea procurorilor şi a ofiţerilor de poliţie care au instrumentat cauzele privind pe Cosma Mircea, Cosma Vlad şi pe fostul deputat Ghiţă Sebastian Aurelian, în condiţiile în care, aşa cum am menţionat, pe rolul ÎCCJ se află dosarul penal cu termen la data de 19 februarie 2018. La acest moment, alte detalii nu pot fi furnizate, deoarece aspectele menţionate fac obiectul unui dosar penal având ca obiect, între alte infracţiuni, şi infracţiunea de şantaj”, mai spune DNA, în comunicat.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Check Also

Echinocţiul de toamnă: Toamna astronomică a început duminică, la ora 4.54

Echinocţiul de toamnă, momentul care marchează începutul toamnei astronomice, când noaptea…