Acasa Justiție 59 de persoane audiate în dosarul privind furturi de produse de lux

59 de persoane audiate în dosarul privind furturi de produse de lux

3 min read
0
0
205

Un număr de 59 de persoane au fost conduse la audieri, până în prezent, la sediul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, în dosarul privind furturi de produse de lux, în care joi dimineaţă au fost efectuate percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova, informează Poliţia Capitalei.

Conform sursei citate, în urma percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri, probe şi mijloace de probă.
„Din probatoriul administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că mai mulţi angajaţi ai unei societăţi comerciale ar fi sustras sau însuşit produse alimentare, produse cosmetice, parfumuri, produse de marochinărie, bijuterii, ceasuri şi alte produse destinate comercializării la bordul aeronavelor. Bunurile în cauză ar fi fost comercializate de către alte persoane, care ar fi avut cunoştinţă despre provenienţa ilicită a acestora”, precizează Poliţia Capitalei.
Joi dimineaţă, aproximativ 200 de poliţişti au pus în aplicare 28 de mandate de percheziţie în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Prahova într-un dosar instrumentat de Serviciul de Poliţie Transporturi Aeriene ‘Henri Coandă’ din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, în coordonarea Parchetului Militar Bucureşti, cauză ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de furt, complicitate la furt, tăinuire şi delapidare.
Conform Poliţiei Capitalei, din probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că, de la finele anului 2019 şi până în prezent, mai multe persoane ar fi sustras produse de lux – ceasuri, bijuterii, produse de marochinărie, produse cosmetice şi băuturi din containerele ce se încărcau la bordul avioanelor, cu produse destinate comercializării strict în acest spaţiu.
Prejudiciul este estimat la aproximativ 800.000 de euro.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Sindicatul EQUITAS obține o primă victorie în fața Penitenciarului Târgșor

Curtea de Apel Ploiești a decis că angajații Penitenciarului Târgșor nu au fost plătiți co…