Acasa Eveniment Accident rutier soldat cu două persoane decedate şi una rănită grav, pe DN 1, la Băneşti

Accident rutier soldat cu două persoane decedate şi una rănită grav, pe DN 1, la Băneşti

3 min read
0
0
69

Un accident rutier soldat cu doi morţi şi o persoană rănită grav a avut loc duminică pe DN 1 la Băneşti, în zona bisericii „Nașterea Maicii Domnului” sau Biserica Călătorului, cum i se mai spune, fiind implicate trei autovehicule, a informat IPJ Prahova.

Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, cele două autoturisme opriseră pe marginea drumului național pentru că unul dintre ele avea pană. Ocupanții acestor mașini, trei bărbați din Florești, încercau să rezolve problema tehnică în momentul în care au fost loviți de o autoutilitară condusă de un tânăr de 23 de ani, din Sălaj. Doi dintre cei trei bărbați din Florești (unul de 32 de ani, celălalt de 36 de ani) au murit, iar cel de-al treilea (în vârstă de 21 de ani) a fost rănit grav. Medicii pe pe Ambulanță au făcut eforturi mari pentru a-l stabiliza, iar ulterior a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgență a Spitalului Județean din Ploiești.

Accidentul s-a produs în jurul orei 2.00, iar la fața locului au intervenit echipaje de la Poliție, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență și Serviciul Județean de Ambulanță. Traficul rutier a fost blocat pe sensul de mers spre Ploiești și a fost deviat spre Florești, având în vedere că în zona în care a avut loc accidentul sunt separatoare de sens pe mijlocul DN1 și nu a fost posibiă dirijarea circulației pe o bandă a sensului opus. După cum informează IJP Prahova, traficul s-a reluat în condiții normale pe DN1 în jurul orei 5.00.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anomalie pe sistematizare la intersecția strazilor Mircea cel Bătrân cu Armași

În urma mai multor sesizări, pe parte de sistematizare, din partea cetățenilor din zona Mi…