Acasa Justiție Acte de urmărire penală faţă de procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea pentru participaţie improprie, sub forma complicităţii, la infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare

Acte de urmărire penală faţă de procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea pentru participaţie improprie, sub forma complicităţii, la infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare

6 min read
0
0
27

Procurorii Lucian Onea şi Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti sunt urmăriţi penal, fiind suspectaţi că, în perioada aprilie – mai 2015, ar fi constrâns o persoană să întocmească în fals o sesizare şi documente care să susţină cele reclamate în conţinutul acesteia, iar actele falsificate au fost expediate DNA Ploieşti şi folosite drept probe în două dosare, a anunţat, joi, Parchetul Înaltei Curţi de Casație şi Justiţie.

„Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează acte de urmărire penală faţă de suspecţii Negulescu Mircea şi Onea Lucian sub aspectul participaţiei improprii, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 52 rap. la art. 48 Cod penal rap. la art. 268 alin. 2 Cod penal). În fapt, procurorii au reţinut că, în perioada aprilie – mai 2015, suspecţii Negulescu Mircea (la data săvârşirii faptelor procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti) şi Onea Lucian (procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti) ar fi determinat o persoană, prin constrângere, să întocmească în fals o sesizare şi documente care să susţină cele reclamate în conţinutul acesteia”, a transmis, printr-un comunicat de presă, Parchetul instanţei supreme.

Parchetul General mai spune că documentele falsificate au fost expediate Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti şi folosite drept probe în două dosare, precum şi în susţinerea/motivarea unei cereri de extrădare.

De asemenea, Parchetul spune că face aceste precizări  ca urmare a dezbaterilor existente în spaţiul public pe această temă.

Acest dosar a fost deschis după ce fostul deputat PSD, Vlad Cosma, i-a acuzat pe cei doi procurori de falsificare de probe în dosarul în care apar numele fostului premier Victor Ponta şi cel al fostului deputat PSD, Sebastian Ghiţă. Cosma a susţinut că şeful DNA Ploieşti şi fostul procuror Mircea Negulescu l-au determinat să depună în dosar liste falsificate conţinând datele de identificare ale unor alegători din Republica Moldova.

Atât Mircea Negulescu, cât şi Lucian Onea au fost audiaţi la Parchetul General în acest dosar, iar marţi, în ziua audierii sale, a demisionat din funcţia de procuror şef al DNA Ploieşti, „pentru a nu afecta credibilitatea şi prestigiul instituţiei”.

„Procurorul şef al Serviciului teritorial Ploieşti Lucian Onea a transmis conducerii instituţiei o cerere de eliberare din funcţia de conducere pe care o deţine, având în vedere situaţia ivită ca urmare a anchetei demarate împotriva sa, pentru a nu afecta credibilitatea şi prestigiul instituţiei şi pentru a nu crea o vulnerabilitate la nivelul Serviciului Teritorial Ploieşti. În cererea menţionată, acesta apreciază că acuzaţia care îi este adusă, de participaţie improprie la complicitate la infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare în dosarul aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este total nefondată şi nu are corespondent în realitate”, a transmis DNA marţi seară.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Check Also

Poliţiştii de la Crimă Organizată anchetează ameninţarea cu bombă de la spital şi supermarket

Ancheta privind ameninţarea cu bombă, de marţi seară, de la spitalul judeţean şi un superm…