Acasa Justiție Amendă penală pentru OMV Petrom SA, acuzată de ucidere din culpă

Amendă penală pentru OMV Petrom SA, acuzată de ucidere din culpă

4 min read
0
0
32

OMV Petrom va formula apel împotriva hotărârii Judecătoriei Ploieşti privind plata unei amenzi penale de către societate pentru ucidere din culpă, conform unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.
„În dosarul în care OMV Petrom SA a fost acuzată de ucidere din culpă şi a fost trimisă în judecată, instanţa de fond – Judecătoria Ploieşti s-a pronunţat în sensul că societatea a fost găsită vinovată de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi a fost condamnată la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 380.000 lei (200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 1.900 lei). În ceea ce priveşte latura civilă, societatea a fost obligată să plătească daune morale familiei victimei în valoare totală de 135.000 euro. Instanţa a dispus şi pedeapsa complementară a suspendării activităţii la sonda nr. 536 Ariceştii Rahtivani pe o perioada de şase luni de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri. Hotărârea nu este definitivă. Societatea va formula apel împotriva hotărâri”, se menţionează în comunicat.
Acuzaţia se referă la un incident petrecut lângă una dintre sondele societăţii localizată în Ariceştii Rahtivani în judeţul Prahova, unde victima a fost găsită decedată.
Decizia Judecătoriei Ploieşti poate fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.
Compania OMV Petrom a fost trimisă în judecată, la sfârşitul anului 2015, de procurorii Parchetului General pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în legătură cu un incident din anul 2014, când un băiat de 9 ani a murit după ce a inhalat gaze de la o sondă situată lângă localitatea Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova, sondă care nu avea un gard de protecţie.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, la data de 27 februarie 2014 a fost identificat cadavrul minorului F.M.I., la aproximativ 17 cm de capătul liber al unei conducte ce deriva din coloana de exploatare a unei sonde de extracţie a ţiţeiului aparţinând SC OMV Petrom SA, situată la aproximativ 100 metri de ultima casă a satului Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova, sat în care locuia băiatul.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Check Also

Concluzia Inspecției Judiciare: Kovesi, găsită vinovată pentru afectarea încrederii cetățenilor în sistemul judiciar

Analizand modul in care Laura Codruta Kovesi a intrat in posesia unor inregistrari audio, …