Acasa Eveniment ANM: Vânt puternic și ploi, iar la munte va ninge

ANM: Vânt puternic și ploi, iar la munte va ninge

2 min read
0
0
21

Administrația Naționala de Meteorologie a emis o informare meteorologică prin care anunță ploi, vânt și ninsori pe întreg teritoriul țării.

Astfel, începând de astăzi, de la ora 14.00, până mâine, la ora 09.00, vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi în regiunile sudice, cu viteze ce vor depăşi la rafală 40…50 km/h, iar pe crestele montane 60 km/h, viscolind ninsoarea.

În Carpaţii Orientali va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar în cursul serii şi al nopţii de duminică spre luni, precipitaţii predominant sub formă de ninsoare vor fi şi în Carpaţii Meridionali.

În restul teritoriului va ploua, iar trecător în Subcarpaţii Moldovei şi în estul Transilvaniei se vor semnala precipitaţii mixte. Cantităţile de apă vor depăşi local 10…15 l/mp, iar în nord-vest, centru şi est izolat 20…25 l/mp.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Check Also

Sorin Blejnar a declarat că procurorul Mircea Negulescu i-a cerut să facă denunţuri

Fostul preşedinte al ANAF, Sorin Blejnar, s-a aflat joi la Parchetul General, în legătură …