Acasa Justiție Aviz negativ al CSM în cazul Kovesi

Aviz negativ al CSM în cazul Kovesi

4 min read
0
0
14

Avizul negativ dat de Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) propunerii ministrului Justiţiei de revocare din funcţie a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) confirmă punctul de vedere exprimat constant de conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) privind inexistenţa unui temei legal pentru luarea unei asemenea măsuri, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Public.
Potrivit sursei citate, revocarea din funcţie a unui procuror nu poate opera decât în condiţiile clar stabilite de lege, atât sub aspectul motivelor cât şi al procedurilor, prevăzute de lege şi de Regulamentul de organizare şi funcţionare al CSM, aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005, astfel încât să nu se aducă atingere independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei magistratului vizat.
„În acelaşi sens, obligaţia ministrului Justiţiei de a motiva temeinic solicitarea de revocare trebuie să constituie o garanţie împotriva abuzurilor şi arbitrariului, ignorarea acestui principiu fiind de natură să creeze un precedent periculos în privinţa interferenţei politicului în activitatea sistemului judiciar”, se mai arată în postare.
Secţia pentru procurori a CSM a dat aviz negativ, marţi, propunerii ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, Laura Kovesi.
„Secţia pentru procurori a decis respingerea solicitării ministrului Justiţiei cu privire la posibilitatea revocării doamnei procuror-şef, prin urmare avizul este unul negativ. În perioada imediat următoare hotărârea va fi motivată, va fi transmisă decidenţilor în vederea luării măsurilor legale”, a declarat Codruţ Olaru, şeful Secţiei de procurori din CSM.

Potrivit unor surse, şase voturi au fost pentru respingerea propunerii lui Toader, iar unul pentru revocarea şefei DNA.
După anunţarea deciziei, procurorul general Augustin Lazăr şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, au părăsit sediul CSM fără să facă declaraţii jurnaliştilor.
Şi procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a refuzat să răspundă la întrebări, spunând doar că va face public raportul pe care l-a prezentat în şedinţa Secţiei pentru procurori a CSM.
Conform legii, ministrul Justiţiei poate cere revocarea din funcţie a procurorului-şef al DNA, Secţia pentru procurori a CSM dă un aviz consultativ, iar decizia o ia preşedintele României.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Check Also

Concluzia Inspecției Judiciare: Kovesi, găsită vinovată pentru afectarea încrederii cetățenilor în sistemul judiciar

Analizand modul in care Laura Codruta Kovesi a intrat in posesia unor inregistrari audio, …