Acasa Social Avocații protestează, astăzi, nemulțumiți de nivelul şi modalitatea de stabilire a onorariilor din oficiu

Avocații protestează, astăzi, nemulțumiți de nivelul şi modalitatea de stabilire a onorariilor din oficiu

4 min read
0
0
23

Avocaţii din Bucureşti şi din 14 judeţe, inclusiv Prahova, protestează luni pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu nivelul şi modalitatea de stabilire a onorariilor din oficiu. Ei vor purta banderole albe pe braţ şi avertizează că vor organiza astfel de acţiuni până la soluţionarea disfuncţionalităţilor din sistemul de asistenţă juridică.

Proteste sunt anunţate de barourile din Alba, Argeş, Buzău, Cluj, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Timiş. În Bucureşti, avocaţii se vor aduna la ora 13:00, pe scările Curţii de Apel.

Protestul este etapizat astfel: prezentarea avocaţilor în cauzele respective, purtând o banderolă albă pe braţ in perioada 11.02.2019 – 24.02.2019; asigurarea asistenţei judiciare exclusiv în cauzele penale în care se discută măsurile preventive in perioada 25.02.2019 – 10.03.2019; neasigurarea asistenţei judiciare, la început câte 30 minute pe zi, timp de o săptămână, apoi pe termen nelimitat, până la identificarea şi aplicarea soluţiilor la problemele de mai sus cu incepere din 11.03.2019.

Solicitările celor avocaţilor vizează:

– Majorarea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru prestarea serviciilor de asistenţă judiciară în materie penală, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă judiciară şi extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă judiciară privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală:

– Reglementarea prin Protocol a onorariilor/remuneraţiilor cuvenite curatorilor.

– Eliminarea practicii judecătorilor ori procurorilor de cenzurare a acestor onorarii.

Conform avocaţilor, protestul de luni este premergător întâlnirii programate cu membrii Comisiei pentru Cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din Senat împreună cu Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, la care vor participa şi reprezentanţi ai UNBR, Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor Publice, Parchetul General, CSM şi preşedinţii comisiilor de buget din cele două camere ale Parlamentului.

În replică, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a scris duminică pe Facebook: „Înţelegând faptul că se apropie alegerile la avocaţi, înţelegând şi faptul că unii au intrat în campanie, postez din nou mesajul din 23 noiembrie 2018, cu precizarea faptului că avocaţii nu şi-au precizat/reconsiderat poziţia!”.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Ion Cristoiu și Gabriel Oprea, audiați la Secţia pentru investigarea magistraţilor în legătură cu fotografia în care apare Kovesi la crama lui Ghiţă

Jurnalistul Ion Cristoiu a fost audiat, joi, la Secţia pentru investigarea magistraţilor î…