Acasa Eveniment Avocatul Poporului a deschis o anchetă privind situaţia unor copii cu handicap psihic, din comuna prahoveană Sălciile

Avocatul Poporului a deschis o anchetă privind situaţia unor copii cu handicap psihic, din comuna prahoveană Sălciile

9 min read
0
0
14

Avocatul Poporului efectuează o anchetă privind situaţia unor copii cu handicap psihic, rezultaţi dintr-o relaţie de concubinaj a unor părinţi cu afecţiuni psihice 
Avocatul Poporului efectuează o anchetă privind situaţia unor copii cu handicap psihic, din Comuna Sălciile, judeţul Prahova, rezultaţi dintr-o relaţie de concubinaj a unor părinţi cu afecţiuni psihice.

Ancheta vizează posibila încălcare a art. 49 şi art. 50 din Constituţia României privind protecţia copiilor şi a tinerilor şi protecţia persoanelor cu handicap.
Demersul Avocatului Poporului este urmarea unei petiţii adresate instituţiei de către tatăl copiilor, ca şi a sprijinului solicitat de către Primăria Comunei Sălciile, judeţul Prahova. Prin petiţie, tatăl copiilor semnala neacordarea unor indemnizaţii pentru doi dintre copii, de către Primăria comunei Sălciile, judeţul Prahova şi de către Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială Prahova.
Aspectele sesizate au fost soluţionate favorabil pentru petent, iar petentul a fost informat printr-o adresă din 10 aprilie 2018. Totodată, printr-o altă adresă, din 26 martie 2018, Primăria comunei Sălciile, judeţul Prahova a adus la cunoştinţă situaţia deosebită a familiei respective şi a solicitat sprijinul Avocatului Poporului în soluţionarea acestui caz, considerând că autoritatea locală a sesizat în mod repetat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova cu privire la situaţia deosebită în care se află copiii din această familie, însă nu au fost dispuse măsuri pentru respectarea drepturilor copiilor, pentru asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil în parte, pentru asigurarea respectării demnităţii acestora şi protecţia împotriva abuzurilor şi exploatării lor, tatăl acestor copii reprezentând un pericol pentru ei. Conform susţinerilor reprezentanţilor Primăriei Sălciile, singurele recomandări primite din partea D.G.A.S.P.C. Prahova au fost de monitorizare a familiei în cauză.
Situaţia familiei a intrat în atenţia autorităţilor, în 2016, în urma suspiciunii de viol asupra uneia dintre fetiţe. În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că minora nu a fost violată, iar tatăl nu a fost acuzat. Din luna iunie 2016 până în luna mai 2017, minora a fost internată la Spitalul de psihiatrie Voila, iar în prezent se află la Centrul de primire în regim de urgenţă „Cireşarii” din Ploieşti.

Primăria comunei Sălciile menţionează că în toată această perioadă situaţia familiei a fost foarte atent monitorizată, prin declaraţii/angajamente acordate de părinţii minorei. Cu toate acestea, tatăl persistă în aceeaşi atitudine autoritară, agresivă, atât faţă de familie, cât şi faţă de autorităţi (medic de familie, învăţător, autoritate publică), este reticent şi nu este de acord să fie vizitat de către autorităţi, spunând că este „hăituit”.

Autorităţile şcolare şi sanitare din Comună au informat asupra faptului că minora vine murdară la şcoală, copiii familiei nu sunt vaccinaţi şi nu se ştie dacă li se administrează medicamentele conform schemei recomandate de medicul specialist.

Părinţii se prezintă la medic numai când au nevoie de documente necesare pentru a se prezenta la Comisia de handicap, nu există sau nu este respectat Planul de abilitare-reabilitare a copilului cu dizabilităţi şi refuză tratamentul de specialitate.

Din anul 2015, tatăl nu mai este în evidenţa medicului de familie din comună şi nu poate fi monitorizat; s-a insistat să prezinte de la medicul de familie la care este înscris, o dovadă care să ateste că merge periodic la medic pentru a se trata, având în vedere că este persoană cu handicap – schizofrenie, însă tatăl sfidează solicitările autorităţilor, deşi starea sa de sănătate s-a accentuat foarte grav.

Referitor la condiţiile de viaţă, se menţionează că venitul este estimat la peste 5000 lei (reprezentând numai drepturi băneşti pentru persoane cu handicap, toţi membrii familiei fiind persoane cu handicap), iar locuinţa, proprietatea tatălui, moştenită de la părinţii acestuia, este compusă din 2 camere, construite din paiantă, acoperită cu ţiglă, condiţiile de igienă sunt nesatisfăcătoare, chiar inumane, copiii sunt neîngrijiţi şi nehrăniţi, tatăl acestora dorind numai banii de care beneficiază de pe urma lor.

Relaţiile dintre membrii familiei sunt dominate de atitudinea autoritară a tatălui, care doreşte să controleze totul, are idei fixe, nu vrea să fie contrazis şi dacă nu-i convin sfaturile devine recalcitrant şi agresiv, manifestare pe care o are şi faţă de autorităţi (medic de familie, învăţător, autoritate locală).
Matei Vîrtosu 

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Check Also

Patru persoane rănite într-un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs, vineri după-amia…