Acasa Justiție Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul unui violator în serie eliberat condiționat

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul unui violator în serie eliberat condiționat

4 min read
0
0
24

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu cazul unui violator în serie care a fost eliberat condiționat pe motiv că „scopul educativ al pedepsei a fost atins”, după care a agresat victima din nou, informează un comunicat de presă al instituției.

Sesizarea din oficiu a Avocatului Poporului vizează „posibila încălcare” a articolului 22 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. Potrivit comunicatului, acest caz arată „o presupusă slăbiciune a justiției”.

„Avocatul Poporului s-a adresat Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și a solicitat să comunice dacă, în urma verificărilor pe care le efectuează, a fost încălcată vreo dispoziție legală privind liberarea condiționată a bărbatului recidivist”, se mai arată în comunicat.

Instituția amintește că, potrivit informațiilor publicate de către presă, bărbatul de 50 de ani a fost condamnat pentru că, în 2014, a încercat să abuzeze o femeie bolnavă psihic, pe care o violase și în 2008. Anul acesta, după ce a fost eliberat, bărbatul a violat-o din nou.

„La începutul acestei luni, a fost eliberat condiționat de către Judecătoria Onești pentru bună purtate, după ce executase 2 ani și 6 luni din pedeapsa de 4 ani de închisoare pentru tentativă de viol și violare de domiciliu. Mass-media susține că judecătorul a fost de părere că scopul educativ al pedepsei a fost atins, astfel că se poate dispune liberarea condamnatului înainte de executarea în întregime a acesteia. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești nu au contestat decizia, cu toate că bărbatul era recidivist, fiind condamnat și în 2008 pentru că violase aceeași victimă, dar și o altă consăteancă. În aceeași zi, ajuns acasă, s-a îndreptat spre locuința victimei și profitând de imposibilitatea ei de a-și exprima voința, pe fondul afecțiunilor psihice de care suferă, bărbatul a violat-o din nou”, se mai arată în comunicat.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Check Also

Romsilva a cumpărat uniforme de serviciu de peste 1,4 milioane de lei pentru Direcţia Silvică Prahova

Regia Naţională a Pădurilor (Romsilva) a achiziţionat uniforme de serviciu în valoare de 1…