Acasa Justiție Bărbatul acuzat de uciderea unei adolescente în fosta baie publică a Ploieştiului, condamnat la 10 ani de închisoare

Bărbatul acuzat de uciderea unei adolescente în fosta baie publică a Ploieştiului, condamnat la 10 ani de închisoare

3 min read
0
0
96

Un bărbat care a ucis o adolescentă de 17 ani în clădirea dezafectată a fostei băi publice din municipiul Ploieşti a fost condamnat la 10 ani de închisoare, decizia instanţei nefiind definitivă.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul Ispas Constantin la 10 ani de închisoare pentru omor, aplicând totodată pedepse complementare şi accesorii privind interzicerea unor drepturi, între care interzicerea dreptului de a comunica cu membrii de familie ai victimei şi de a se apropia la mai puţin de 50 m de aceştia.

De asemenea, magistraţii au admis în parte acţiunile civile formulate în acest dosar şi l-au obligat pe inculpat la plata unor daune morale în valoare totală de 76.000 de euro.

Decizia poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Inculpatul a fost arestat preventiv la începutul lunii aprilie a anului trecut sub acuzaţia de omor.

Conform datelor comunicate la acel moment de reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, din primele date ale anchetei a rezultat că victima şi bărbatul, care este căsătorit şi are trei copii, se cunoşteau de circa un an.

În ziua dispariţiei fetei, cei doi ar fi convenit să se întâlnească în subsolul unei clădiri dezafectate a fostei băi publice din Ploieşti pentru a întreţine relaţii sexuale, au precizat anchetatorii.

La un moment dat, minora i-ar fi cerut inculpatului o sumă de bani pe care acesta a refuzat să i-o dea şi a împins-o, fata căzând. Ulterior, bărbatul a sufocat-o şi i-a împachetat trupul în mai multe folii.

Principalul suspect şi-a recunoscut fapta, el conducându-i pe anchetatori la locul unde se afla trupul fetei, au precizat sursele citate.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Asistentul medical de la Spitalul de Psihiatrie Voila, suspectat că a agresat sexual un pacient, arestat preventiv

Instanţa de judecată a emis, miercuri, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de …