Acasa Eveniment Bărbatul din Prahova acuzat că a agresat sexual o fată de 11 ani, cercetat şi pentru pornografie infantilă

Bărbatul din Prahova acuzat că a agresat sexual o fată de 11 ani, cercetat şi pentru pornografie infantilă

3 min read
0
0
200

Un bărbat, de 50 de ani, din oraşul Boldeşti-Scăeni, acuzat că a agresat sexual fata de 11 ani a unor vecini, este cercetat şi pentru pornografie infantilă, după ce s-a descoperit că în telefon avea filmări cu minora în ipostaze sexuale explicite, informează, sâmbătă, IPJ Prahova. Cel care a sesizat Poliţia despre agresiune a fost tatăl fetei.

„La data de 08.08.2019, o persoană din oraşul Boldeşti-Scăeni, judeţul Prahova, a sesizat poliţia din localitate cu privire la faptul că fiica sa minoră, în vârstă de 11 ani, a fost agresată sexual de un vecin, fiind demarate cercetări la nivelul IJP Prahova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de agresiune sexuală şi ameninţare. În cursul serii de 09.08.2019, poliţiştii specializaţi din cadrul BCCO Ploieşti au procedat la efectuarea unei percheziţii informatice, fiind identificate în telefonul suspectului filmări cu minora în ipostaze sexuale explicite.”, precizează IPJ Prahova.

Cercetările au fost extinse sub aspectul infracţiunii de pornografie infantilă, cauza fiind înaintată la DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti, unde au fost continuate cercetările împreună cu poliţişti din cadrul BCCO Ploieşti.

„După finalizarea anchetei, în cursul nopţii de 09-10.08.2019, procurorul a dispus reţinerea persoanei în cauză, acesta urmând a fi prezentat, la data de 10.08.2019, Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă. Cel în cauză este un bărbat în vârstă de 50 de ani din Boldeşti-Scăeni”, mai informează IPJ Prahova.

Suspectul nu are antecedente penale, iar pentru a o convinge pe fetiţa de 11 ani să nu spună nimic ar fi ameninţat-o pe aceasta că îi va omorî familia.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Vicepreşedinţii CJ Prahova, diagnosticaţi cu COVID-19

Cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean (CJ) Prahova au fost diagnosticaţi cu noul …