Acasa Sport Boxerul ploieștean George Dumitrescu, din nou campion naţional de seniori la categoria „63 kg”!

Boxerul ploieștean George Dumitrescu, din nou campion naţional de seniori la categoria „63 kg”!

3 min read
0
0
339

Boxerul Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, George Dumitrescu, a reuşit, pentru al doilea an consecutiv, să devină campion naţional la categoria „63 kg”, după ce şi-a spulberat toţi adversarii întâlniţi în cadrul competiţiei organizate în această săptămână, la Iaşi.

Sportivul pregătit de Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea a trecut în primele două meciuri de reprezentanţii Piteştiului şi Clujului, pentru ca, în finală, să-l învingă prin decizie unanimă pe boxerul de la SCM Bacău, Vasile Suciu. S-a repetat, astfel, istoria de anul trecut, când George Dumitrescu trecea la fel de clar, în ultimul act, de sportivul moldovean.

„Am arătat, din nou, că producem campioni, iar de data aceasta a contat foarte mult şi pregătirea centralizată pe care am făcut-o, în această iarnă, la Cornu. Fraţii Dumitrescu (nota autorului – fratele lui George, Iulian, este campion naţional de tineret la „69 kg”) duc mai departe tradiţia campionilor propuşi de boxul ploieştean şi, cred eu, ar merita mai multă atenţie din partea tuturor celor implicaţi. Nu ştiu câţi campioni naţionali la nivel de seniori produce oraşul nostru, aşa că astfel de performanţe ar merita mai multă atenţie din partea autorităţilor şi, implicit, a clubului”, ne-a declarat maestrul emerit Titi Tudor.

După cum v-am informat, reputatul tehnician, Titi Tudor, a obţinut un nou mandat ca membru în Biroul Federal al forului ce va fi condus, în continuare, de Vasile Cîtea. De remarcat ar fi că Titi Tudor şi Adrian Lăcătuş sunt singurii membri ai Biroului Federal care s-au menţinut pe poziţii, ceilalţi 5 fiind schimbaţi cu prilejul scrutinului din această săptămână.

Revenind la George Dumitrescu, acesta a obţinut şi dreptul de a participa la cele două turnee europene de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo, primul fiind programat la Londra, în perioada 13-24 martie.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Textul integral al Ordonanței Militare nr. 8, din 09.04.2020, privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

Ministrul afacerilor interne emite următoarea Ordonanță militară: Art.1 – (1) Este permisă…