Acasa Economic cora România schimbă programul de funcţionare și asigură acces exclusiv pentru persoanele vârstnice şi cadrele medicale

cora România schimbă programul de funcţionare și asigură acces exclusiv pentru persoanele vârstnice şi cadrele medicale

2 min read
0
0
221

cora România a luat decizia de a modifica programul hipermarketurilor sale, în concordanţă cu noile măsuri anunţate de autorităţi şi intrate în vigoare de luni, care limitează circulaţia persoanelor pe timp de noapte, informează compania printr-un comunicat.

Astfel, toate magazinele cora vor fi deschise între orele 7:30 – 20:30, însă accesul între orele 7:30 – 8:00 este dedicat exclusiv persoanelor vârstnice, de peste 65 de ani, precum şi cadrelor medicale.
„Măsura a fost luată pentru a evita aglomerarea în special pentru aceste categorii, prima fiind mai expusă, iar cea de-a doua fiind la datorie, în prima linie a spitalelor, timp îndelungat. De asemenea, am dorit să ne asigurăm că, după închiderea magazinelor, tot personalul şi consumatorii au timp suficient să ajungă la casele lor, înainte de intrarea în vigoare a interdicţiei de circulaţie”, se menţionează în comunicat.
Totodată, reprezentanţii cora precizează că, pentru a putea respecta recomandările oficiale de a păstra cel puţin doi metri distanţă între clienţi, îşi rezervă dreptul de a temporiza accesul în magazin, dacă este necesar, la grupuri de câte 50 de persoane, cozile fiind formate în afara acestuia.
„Îi asigurăm de asemenea pe consumatori că avem stocuri, ne aprovizionăm continuu şi, dacă apar discontinuităţi la unele produse, acestea sunt temporare”, mai scrie în comunicat.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Economic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Decizia CAB privind carantina de la Gornet, nelegală!

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) consideră că decizia Curţii de Apel Bucureş…