Acasa Justiție CSM despre dosarul „Portocală”: „Secţia pentru judecători nu va acoperi încălcări ale legii”

CSM despre dosarul „Portocală”: „Secţia pentru judecători nu va acoperi încălcări ale legii”

7 min read
0
0
57

Secţia pentru judecători a CSM susţine că îşi asumă în continuare aplicarea mecanismelor prevăzute de lege în vederea autoreglării oricăror derapaje de la legalitate în interiorul puterii judecătoreşti, subliniind că în nicio situaţie nu va acoperi încălcări ale legii.
„Potrivit declaraţiei formulate de o persoană vătămată cu privire la presupuse solicitări adresate de un procuror, în absenţa autorizărilor prevăzute de lege, în legătură cu supravegherea vieţii private a judecătorilor, respectiv modalitatea de efectuare a concediilor, locaţia şi anturajul cu care îşi petreceau concediile, precum şi cu privire la urmărirea tranzacţiilor bancare efectuate de judecători şi traseul pe care judecătorii îl urmau zilnic, Secţia pentru judecători atrage atenţia în mod ferm cu privire la pericolul ca astfel de presupuse practici să se constituie într-o modalitate de lucru a unor procurori în scopul încălcării în mod grav a independenţei judecătorilor, cu consecinţa afectării actului de justiţie, în detrimentul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Secţia îşi asumă în continuare aplicarea în concret a mecanismelor prevăzute de lege în vederea autoreglării oricăror derapaje de la legalitate în interiorul puterii judecătoreşti şi asigură pe toţi cetăţenii de îndeplinirea misiunii constituţionale cu care membrii au fost învestiţi, subliniind că în nicio situaţie nu va acoperi încălcări ale legii”, se arată într-un comunicat al CSM.
Reacţia CSM vine după ce în presă a fost publicată declaraţia unei părţi vătămate din dosarul în care sunt cercetaţi fostul procuror Mircea Negulescu şi fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea.
În declaraţia respectivă, partea vătămată susţine că Mircea Negulescu i-ar fi solicitat informaţii despre viaţa privată a unor judecători, urmărind să afle detalii despre anturajul şi locaţiile unde judecătorii îşi petreceau concediile, precum şi persoanele care ar fi suportat costurile sejururilor.

Pe 10 ianuarie, Călin Nistor, care exercită atribuţiile de procuror-şef al DNA, a cerut CSM avizul de revocare din funcţie a procurorului Lucian Onea.
De asemenea, Călin Nistor a solicitat încetarea activităţii în cadrul DNA Ploieşti a procurorilor Giluela Deaconu, Alfred Virgiliu Savu şi Elena Cerasela Răileanu.
Lucian Onea este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă, constituirea unui grup infracţional organizat, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual, uz de fals, divulgarea informaţiilor secrete de stat, abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit Parchetului General, Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu l-au determinat prin constrângere pe fostul deputat Vlad Cosma, ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia, Andreea Cosma, să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la DNA Ploieşti.
Parchetul mai arată că, deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de Vlad Cosma, Lucian Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor, prezentând instanţei, drept probe, documentele ticluite.
Luni seara, CSM a respins cererea depusă de Adina Florea, procuror şef adjunct al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, privind emiterea unui aviz în vederea solicitării în instanţă a arestării preventive a lui Lucian Onea şi Mircea Negulescu.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anomalie pe sistematizare la intersecția strazilor Mircea cel Bătrân cu Armași

În urma mai multor sesizări, pe parte de sistematizare, din partea cetățenilor din zona Mi…