Acasa Sport CSM PLOIEŞTI – CSM BOTOŞANI 42-23 (17-14)

CSM PLOIEŞTI – CSM BOTOŞANI 42-23 (17-14)

7 min read
0
0
60

Handbaliştii de la CSM Ploieşti s-au respectat şi au câştigat, astăzi, fără emoţii, prima partidă oficială susţinută în Sala Sporturilor Olimpia în această ediţie a Diviziei A. CSM Botoşani, formaţie care pierduse la scor precedentele două partide din Seria A, a rezistat doar o repriză în faţa elevilor lui Dragoş Dobrescu, cele doar trei goluri diferenţă consemnate la pauză (17-14) fiind, mai degrabă, rodul unei abordări relaxate a jocului din partea handbaliștilor ploieșteni.

De altfel, prima parte a jocului a stat sub semnul echilibrului până prin minutul 20, oaspeţii conducând, chiar, în debut, graţie reuşitelor lui Todică şi Macovei. A fost 3-5, 4-6 sau 5-7, după care trei goluri ploieştene au pus lucrurile la punct (8-7, minutul 14). Desprinderea a venit, însă, după minutul 20, atunci când, de la 12-11, s-a făcut 16-12 şi 17-13.

În repriza secundă, s-a văzut diferenţa de experienţă şi valoare dintre cele două echipe, iar golurile au început să curgă în poarta vizitatorilor. Antrenorul Cătălin Stoleru a încercat să atace şi cu 7 jucători de câmp, renunţând la portar, dar, după trei goluri consecutive marcate de CSM Ploieşti în poarta goală, a renunţat la idee. De la 19-15, s-a făcut 28-16 după un „parţial” de 9-1 al băieţilor noştri, iar, spre final, pe teren au apărut şi tinerii Cristi Ghiţă, între buturi, şi Alberto Şerban, pe pivot. A fost 42-23 până la urmă, victorie obţinută facil, în ciuda subţirimii evidente a lotului, din acest moment.

Dragoş Dobrescu: „În situaţia în care ne aflăm, băieţii merită felicitări pentru aceste prime două meciuri câştigate, însă e clar că nu vom putea merge aşa în continuare. Săptămâna viitoare, fraţilor Farcaş şi lui Hoinaru le expiră perioada în care le puteam achita restanţele şi vor deveni liberi de contract, aşa că nu ştiu dacă avem cu cine să ne prezentăm în etapa următoare, la Târgovişte. Situaţia este disperată şi trebuie rezolvată în cel mai scurt timp!”

La rândul lui, directorul Cezar Stoichiciu a precizat că „am avut, în cursul săptămânii, o discuţie cu băieţii în care le-am explicat că lucrurile încep să se îndrepte la club. Cu sprijinul direcţiei economice din cadrul Primăriei, care ne-a deblocat deja sumele pentru participarea la competiţii, vom găsi şi soluţia pentru a plăti jucătorii. Am încredere că, în urma discuţiilor din Consiliul de Administraţie al clubului, se va rezolva şi această problemă, de plată a sportivilor. Oricum, suntem şi în discuţii cu cei de la Clubul Sportiv Şcolar pentru a demara o colaborare, aşa că echipa de handbal va continua în Divizia A”.

Sâmbăta viitoare, ploieștenii ar urma să joace, în deplasare, cu CSU Târgovişte.

CSM Ploieşti – CSM Botoşani 42-23 (17-14)

Sala: „Olimpia”, Ploieşti. Spectatori: 100.

CSM Ploieşti: D. Rotaru – B. Năstase (3 goluri), Pîslaru (10), Al. Farcaş (6, 2 din „7 metri”), R. Farcaş (8), Hoinaru (2), Stăncioiu (6). Au mai jucat: Cr. Ghiţă – Mihoci (4), Alb. Şerban (3, 1 din „7 metri”). Antrenor: Dragoş Dobrescu.

CSM Botoşani: Achihie – Sireţeanu (1 gol), Demir (3), Ionică (1), Macovei (7), Moşneagu (2), Todică (9, 2 din „7 metri”). Au mai jucat: Moroşanu – Olaru, Muraru. Antrenor: Cătălin Stoleru.

Arbitri: Liviu Neagu şi Nicu Chiriţoiu (ambii din Slobozia).

csmploiesti.ro

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Sport

Lasă un răspuns

Check Also

Familie atacată în gospodărie de un urs

O femeie în vârstă de 52 de ani şi soţul acesteia, de 58 de ani, din satul Plăieţu, comuna…