Acasa Justiție Curtea de Apel Ploiești a redus pedeapsa pentru femeia care a lovit intenţionat cu maşina un poliţist

Curtea de Apel Ploiești a redus pedeapsa pentru femeia care a lovit intenţionat cu maşina un poliţist

2 min read
0
0
166

Curtea de Apel Ploieşti a redus, luni, pedeapsa aplicată de Tribunalul Buzău femeii care, în luna august 2020, a lovit intenţionat cu maşina un poliţist pe motocicletă care o urmărea, incidentul având loc la ieşirea din municipiul Buzău spre Ploieşti.
Conform portalului instanţelor de judecată, instanţa a admis apelul formulat de inculpata Anda Vlădescu şi a desfiinţat în parte sentinţa apelată.
În urma rejudecării, Curtea de Apel Ploieşti a condamnat-o pe aceasta la 8 ani şi 3 luni de închisoare.
De asemenea, magistraţii au redus la 50.000 de lei cuantumul daunelor morale pe care aceasta trebuie să le plătească poliţistului Popa Adrian Dumitru.
Pe fond, Anda Vlădescu a fost condamnată de Tribunalul Buzău la 9 ani şi 10 luni de închisoare pentru ultraj calificat şi distrugere, fapte comise în data de 19 august 2020.
Instanţa de fond a dispus şi luarea faţă de inculpată a măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
Prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Buzău, Anda Vlădescu era obligată să plătească părţii civile Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău suma de 83.807,78 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale, iar părţii civile Popa Adrian Dumitru, poliţistul pe care l-a lovit, suma de 200.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Asistentul medical de la Spitalul de Psihiatrie Voila, suspectat că a agresat sexual un pacient, arestat preventiv

Instanţa de judecată a emis, miercuri, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de …