Acasa Social „Dăruiește Viață!” – un eveniment caritabil unde și TU poți deveni ambasadorul faptelor bune

„Dăruiește Viață!” – un eveniment caritabil unde și TU poți deveni ambasadorul faptelor bune

5 min read
0
0
109
Câteva fundații umanitare continuă să lupte pentru șanse la copilărie și dotarea Centrului de hemodializă de la Spitalul Marie Curie. Scopul este de a achiziționa aparate performante care diminuează efectele secundare ale hemodializei și, implicit de a oferi training cadrelor medicale.
Astfel, pe 8 decembrie, puteți participa la #LicitațiaDeFapteBune – primul eveniment caritabil unde și TU poți deveni ambasadorul faptelor bune!
Așa cum arta de a dărui este cea mai nobilă artă, te invităm fii solidar cu cauza umanitară la evenimentul organizat de Artmark și să fii alături de David, Alessia, Bebe, Eliza și alți copii cu insuficiență renală care vin pentru tratament la Spitalul Marie Curie.
Oricine poate dona și lua parte la Licitația de Fapte Bune pe artmark.ro
La nivel european aproximativ 500 de copii fac hemodializă. Dintre aceștia aproape 10% sunt în România. În Spitalul Clinic de Urgență pentru copii Marie Curie își desfășoară activitatea unul din cele 5 centre de hemodializă dedicate copiilor aflați în insuficiență renală cronică. David are 11 ani și este pacient al centrului de hemodializă de 2 ani, el merge 3 zile pe săptămână la centru timp de 4 ore. Sute de ore pe an conectat la un aparat ce îi filtrează sângele. Este aparatul ce-l ține în viață. Pentru el, activitățile obișnuite ca mersul la școală, vizite la bunici sunt imposibil de făcut, fie din cauza programului de dializă, fie din cauza contraindicațiilor medicale. Aceasta este realitatea cruntă cu care se confruntă copiii cu boli cronice de rinichi, ce au nevoie de hemodializă pentru a supraviețui. Din păcate, hemodializa are și efecte adverse ce generează probleme de creștere și dezvoltare a copiilor, afecțiuni cardiovasculare și tromboze. Efectele secundare de întârziere a creșterii copiilor, scad dramatic șansele de transplant ale acestora. În centrul din spital există în acest moment 7 aparate de hemodializă, din care 3 și-au depășit numărul de ore de hemodializă pe care îl pot procesa, iar celelalte 4 sunt depășite din punct de vedere tehnologic. Această uzură a aparatelor accentuează efectele adverse ale hemodializei. Asociația “Dăruiește Viață” își propune creșterea calității vieții pentru David și acești copii ce fac hemodializă în centrul din spitalul MS Curie prin înlocuirea aparatelor existente cu unele performante a căror funcționare scade efectele adverse ale hemodializei. Se dorește ca până la finalizarea Spitalului pe care îl construiesc, să fie alături de acești copii prin dotarea centrului cu aparatură performantă. Ce se va realiza prin dotarea centrului de hemodializă cu aparate performante: Prin donații se pot crește în mod real șansele de transplant ale lui David și ale copiilor din centrul de hemodializă din spitalul Marie Curie; O terapie de hemodializă optimizată cu aparate performante ce reduc efectele adverse ale hemodializei; Creșterea șanselor la o viață normală prin dezvoltarea armonioasă a copiilor hemodializați.
Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

La Ploiești, iluminatul public festiv de sărbători va fi aprins marți, 30 noiembrie

Momentul oficial de deschidere a iluminatului public ornamental de sărbători, în municipiu…