Acasa Justiție Descinderi ale procurorilor DIICOT la compania Tarom. Percheziții și în Prahova

Descinderi ale procurorilor DIICOT la compania Tarom. Percheziții și în Prahova

2 min read
0
0
123

Procurorii DIICOT au ridicat documente, marţi dimineaţa, de la compania Tarom într-un dosar de delapidare şi constituire de grup infracţional organizat, au declarat surse judiciare.
Potrivit surselor citate, descinderile au avut loc la Direcţia tehnică, cea care asigură servicii de întreţinere pentru flota de avioane a companiei Tarom.
Ancheta vizează un lider de sindicat şi mai mulţi mecanici de la Direcţia tehnică a Tarom.
„În această dimineaţă, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi, au efectuat un număr de 25 de percheziţii domiciliare (14 în Bucureşti, 7 în Ilfov, 2 în Prahova, Dâmboviţa şi Braşov), într-o cauză în care se desfăşoară urmărirea penală in rem sub aspectul săvârşirii de către mai multe persoane a unor fapte de delapidare şi corupţie. De asemenea, în conformitate cu art.170 Cod procedură penală, procurorii DIICOT – Structura Centrală procedează la ridicarea de înscrisuri de la sediul unei companii aeriene şi efectuează o percheziţie la punctul de lucru al unui sindicat”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor de transporturi din București, Constanța și Brașov, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate,  Direcției de Investigații Criminale și al luptătorilor S.I.A.S. din Poliția Română.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

La școală, din 14 septembrie, trei scenarii: verde, galben și roșu

Școala începe pe 14 septembrie, iar elevii vor merge la ore numai cu mască. Unde va fi pos…