Acasa Economic Directorul ANAF Ploieşti nu poate justifica o avere de peste 120.000 de euro

Directorul ANAF Ploieşti nu poate justifica o avere de peste 120.000 de euro

1 min read
0
0
358

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că Marinel Rizea, şeful Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, nu poate justifica o avere de peste 120.000 de euro.
ANI a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 442.377 lei (89.000 euro) şi 35.000 euro între averea dobândită şi veniturile realizate de către Marinel Rizea în perioada 25 februarie 2014 – 31 decembrie 2018.
În acest caz, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Marinel Rizea.
De asemenea, ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 165.038 lei (echivalentul sumei de 37.037 euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de către Silviu Botea, agent în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Sectorul de Frontieră Isaccea, judeţul Tulcea, în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2013.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Economic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Condamnată la 13 ani de închisoare, după ce și-a lovit mătuşa cu un topor

O femeie din judeţul Prahova care, în luna mai a acestui an, şi-a lovit mătuşa cu un topor…