Acasa Justiție Dosarul TETRA: fost șef STS, șefi și polițisti locali din Ploiești acuzați de inducere în eroare a organelor judiciare și mărturie mincinoasă

Dosarul TETRA: fost șef STS, șefi și polițisti locali din Ploiești acuzați de inducere în eroare a organelor judiciare și mărturie mincinoasă

19 min read
0
0
754

În acest articol nu facem referire la vizita celor de la DIICOT ST Ploiesti efectuată, recent, la sediul Poliției Locale Ploiești, vizat fiind directorul interimar Adrian Vaida. Nu ne vom referi la acestă „vizită de curtoazie”, deoarece ne-am obișnuit ca această structură să mușamalizeze faptele săvârșite de uneltele procurorului-inculpat Negulescu Mircea, unelte utilizate în diverse dosare penale „fabricate” de acesta “fetișurilor” sale. Despre acest subiect vom reveni. Vă vom dezvălui despre actele de urmarire penalaă, în afara cadrului legal, cu săvârșirea mai multor ilegalități pentru a mușamaliza un dosar penal în care făptuitori sunt chiar aceste unelte ALE PROCURORULUI “ZDREANȚĂ”, cei de la Poliția Locală Ploiești.

Trebuie spus că fostul şef al Biroului de Investigare a Criminalităţii la Regimul Fondurilor Publice şi a Corupţiei, subcomisar de poliţie Elena Monica GRIGORE,  care s-a ocupat de anchetă în făurirea dosarului, a dat dovadă de mult aplomb și servitute față de Portocală, astfel încât acesta din urmă a tras-o după el când s-a mutat la DNA ST Ploieşti, devenind, între timp, inspector principal Monica Grigore. (Detalii despre încrengătura rubedeniilor  AICI).

Din informațiile pe care le deținem, pe numele col. Vasile Marian Ercuș, fost șef STS (Serviciul de Telecomunicații Speciale), dar și pe numele „localilor” Adrian Vaida (șef interimar al Poliției Locale Ploiești), Chifor George Ionuț, (șef dispecerat al Poliției Locale Ploiești), Tănase Daniel (fost șef interimar al Poliției Locale Ploiești)  și Buciumeanu Dragoș Costin (polițist local) s-au depus plangeri penale pentru săvârșirea infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, instigare la mărturie mincinoasă, fapte prevăzute și pedepsite de art. 268 aln 2, art. 273 alin 1, art. 47 raportat la art. 268 și art. 47 raportat la art. 273 Cod Penal. 

Deși fantomaticul Dosar TETRA a ajuns celebru în presa locală, întrucât acesta încă mai bântuie instanțele de circa 8 ani, trebuie să vă reamintim că acest proces „cu cântec”, pe baza achizițiilor publice efectuate la Poliția Locală Ploiești, încă nu a fost finalizat. La ultimele termene se pare că „uneltele” de lucru ale procurorului exclus din magistratură, Negulescu Mircea, zis Portocală, zis Zdreanță, chemați ca martori în instanță, se contrazic în propriile minciuni în acest dosar „fabricat” doar din „fetișurile” față de Cristinel Toader, fost director al Poliției Locale Ploiești, și Cezar Stoichiciu, fost șef la Achiziții în cadrul aceleiași instituții. Încet, dar sigur, magistații au reușit să descoasă acest dosar „cusut cu ață albă”.

În cadrul acestui proces-maraton cu peste 70 de termene, col. Vasile Marian Ercuș, pe atunci șef la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), a declarat că știa de achiziția efectuată de Poliția Locală Ploiești, dar, la solicitarea factorilor de decizie ai instituției, a implementat un alt soft, fapt contrazis de documente. Vasile declarând că a primit „ordin”, să implementeze un alt soft, în afara celui achiziționat legal de către Cezar Dan Stoichiciu, în calitate de șef Achiziții la Poliția Locală Ploiești. Încă e o enigmă: de unde a venit „ordinul”? A venit pe cale ierarhică sau Negulescu, pe atunci la Parchetul Curții de Apel Ploiești, a luat-o pe scurtătură cu „șantajele”-i caracteristice? Totuși, Vasile a mai declarat, sub jurământ, că acest soft era pe un anumit calculator pe care chiar l-a și indicat. Așadar, NU EXISTĂ prejudiciu din partea inculpatului Cezar Dan Stoichiciu (foto), ci acest prejudiciu a fost cauzat din partea altor factori de conducere ai Poliției Locale Ploiești, după cum reiese și din documente, dar și din declarațiile martorilor care, încet-încet, își schimbă acuzațiile date în dosarul de cercetare penală.

Col. Vasile Marian Ercuș precizează faptul că „NU AM FOST IMPLICAT ÎN NICIUN FEL ÎN PROCESUL DE ACHIZIȚIE AL TERMINALELOR TETRA ȘI SOFT-ULUI AVL, AFERENT ACESTORA, ARĂT FAPTUL CĂ TERMINALELE FUNCȚIONAU ȘI INDEPENDENT DE SOFT-UL AVL, CEL DIN URMĂ FOLOSINDU-I DISPECERULUI PENTRU LOCALIZAREA ÎN TEREN A STAȚIILOR, ARĂT CĂ, LA MOMENTUL RESPECTIV, CA ȘI ATRIBUȚIE DE SERVICIU, RĂSPUNDEAM DE FUNCȚIONALITATEA PLATFORMEI TETRA LA NIVELUL JUDEȚULUI PRAHOVA. ARĂT CĂ STAȚIILE TETRA NECESITAU UN COD DE CRIPTARE PE CARE ÎL OFEREA DOAR STS, IAR PROCESUL DE AVIZARE AL ACESTOR TERMINALE IMPLICĂ ACORDAREA CODURILOR DE CRIPTARE. (…) MENȚIONEZ CĂ TERMINALELE TETRA CORESPUNDEAU SPECIFICAȚIILOR MINIME IMPUSE DE STS.

Ulterior, colonelul Vasile se contrazice în declarații, ba chiar sfidează procesele verbale semnate. Potrivit procesului verbal, înregistrat la data de 10 mai 2011, colonelul Vasile a girat faptul că „Lucrarea a fost executată în baza solicitării Poliției Locale (…), serviciul funcționează în parametrii normali și personalul Poliției Locale Ploiești desemnat să opereze stația de lucru a fost instruit în acest sens.” Culmea, un proces verbal aprobat și de directorul general adjunct al Poliției Locale, Vaida Adrian, alt martor mincinos în acest dosar și, desigur, unealta neprocurorului Negulescu, un dosar care nu conține probe reale, iar așa-zisele denunțuri au fost obținute sub presiune de la martori cu „identitate protejată”.

Așadar, după „punerea în funcțiune a serviciului”, colonelul Vasile are o revelație și declară: ÎMI AMINTESC CĂ, DUPĂ O PERIOADĂ DE CÂTEVA LUNI, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE POLIȚIA LOCALĂ NU-ȘI REZOLVASE PROBLEMA FUNCȚIONALITĂȚII SOFT-ULUI ACHIZIȚIONAT, PRINTR-O ADRESĂ NE-A CERUT SUPORT TEHNIC ÎN VEDEREA PUNERII LA DISPOZIȚIE A UNUI ASTFEL DE SOFT. (…) LE-AM SPECIFICAT ACESTORA CĂ LE PUNEM LA DISPOZIȚIE SOFT-UL PROVIZORIU PÂNĂ LA REZOLVAREA PROBLEMELOR CU SOFT-UL PROPRIU ACHIZIȚIONAT.”

Totuși, „în ciuda eforturilor depuse de reprezentanții STS”, sistemul AVL achiziționat de Poliția Locală Ploiești nu a putut fi pus în funcțiune folosind infrastructura Platformei Comune TETRA. Colonelul Vasile a mai declarat, la ultimul termen, că „soft-ul era instalat pe calculatorul existent la Dispeceratul Poliției Locale”.

La vremea respectivă, conform unui Proces Verbal, directorul interimar Adrian Vaida, Chifor George, șef dispecerat și reprezentantul STS au luat la cunoștință că softul era funcțional. Cu o singură omisiune: la momentul respectiv se implentase, de fapt, un soft al STS, nu achiziționat de către Poliția Locală din motive… necunoscute, la aceea vreme, întrucât nu a existat nicio corespondență între STS și Poliția Locală, din care să reiasă că softul achiziționat de Poliția Locală nu poate fi implementat din cauza unor probleme tehnice. În afară procesului verbal, STS nu a trimis nicio adresă. Din motive greu de înțeles, Vaida și Chifor au ascuns acest aspect, în loc să ia măsurile necesare pentru remedierea situației ivite.

Din declarațiile date în instanță, în mod clar (cu martori), reiese faptul că Adrian Vaida era conștient că el este de fapt făptuitorul și a ascuns această problemă, rugându-l pe Toader Cristinel să nu îl introducă în plângerea penală, mizând atunci pe protecția fostului procuror Negulescu.

Astfel, conducerea de atunci a Poliţiei Locale, (în interimatul deținut de directorul adjunct Adrian Vaida) în loc să ia măsurile necesare pentru implementarea softului deja achitat, a instalat un sistem software pus la dispoziţie de STS, cu titlu gratuit, însă provizoriu. Pe motivul că programul achiziţionat nu era compatibil cu sistemul de transmisiuni STS. Acest fapt s-a aflat abia după doi ani, când scandalul a ajuns în presa locală, STS dând un comunicat de presă față de situația creată. În acest răstimp, doar Adrian Vaida și Chifor George cunoșteau situația reală. Ulterior, reprezentanţii STS ar fi înştiinţat conducerea Poliţiei Locale că nu mai pot lăsa la dispoziţia instituţiei softul împrumutat în mod gratuit. Deși, potrivit declarației reprezentantului firmei Barby Route, Adrian Barbu, în prezența unei delegații STS s-au făcut probe și, paradoxal, softul achiziționat de Poliția Locală se afla pe una dintre cele două partiții ale serverului Poliției Locale. Comisia de recepție din cadrul Poliției Locale nu avea atribuții pentru implementarea sistemului, fapt recunoscut și de Vaida, dar și de col. Vasile Marian Ercuș în instanță.

Însă, Adrian Vaida avizase procesul verbal prin care „serviciul funcționează în parametrii normali și personalul Poliției Locale (…) a fost instruit.” Potrivit declarației date în instanță, nu-și reamintea acest lucru. Un Proces Verbal semnat și de colonelul Vasile Marian. Adică cel care în fața organelor de cercetare, sub presiune sau nu, declara că „în ciuda eforturilor tehnice depuse de reprezentanții STS, sistemul AVL achiziționat de Poliția Locală Ploiești nu a putut fi pus în funcțiune”, în timp ce din Minuta întâlnirii reiese contrariul.

Buciumeanu Dragoș Costin (foto), făcând parte din comisia de achiziții, nu numai că a semnat procesul verbal de recepție cantitativă, ba chiar  l-a conceput pentru o staţie fixă de comunicaţii TETRA SEPURA SRG, 16 staţii mobile emisie-recepţie TETRA SEPURA SRG 3500 GPS, 100 de staţii portabile de comunicaţii TETRA SEPURA SRH- 3800 GPS şi, ceea ce era mai important, un sistem software-hardware AVL de gestionare a terminalelor.

În declarațiile date în instanță, în mod clar (cu martori), reiese faptul că Adrian Vaida era conștient că el este de fapt făptuitorul și a ascuns această problemă, rugându-l pe Toader Cristinel să nu îl introducă în plângerea penală, mizând atunci pe protecția fostului procuror Negulescu.

Iată declarațiile date de Adrian Vaida, în număr de trei (3) pe parcursul urmăririi penale și în instanță, declarații care se contrazic singure, una pe alta…(vezi la sfârșitul articolului).

Precizăm că există și o înregistrare ambientală dintre Adrian Vaida și un interlocutor, unde Adrian Vaida declara că numita Carmen Gheorghe a vrut să șteargă softul de pe calculator.

Reamintim că directorul general (suspendat) Carmen Gheorghe, directorul general adjunctAdrian Vaida, șefa Oficiului Juridic Mocanu Isabela Gabriela și Vasilescu Gabriel, „secretarul” instituției, sunt urmăriți penal în mai multe cauze penale pentru săvârșirea infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, instigare la mărturie mincinoasă, fapte prevăzute și pedepsite de art. 268 aln 2, art. 273 alin 1, art. 47 raportat la art. 268 și art. 47 raportat la art. 273 Cod Penal.  Vom reveni.

Cristina T. – Incisiv de Prahova

Camelia Rotaru – Media Sud

 

 

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Oilfriends Ploiești a obținut locul 1 la Cupa „Ardealul”, ed. a II-a, 2021

În data de 25 iulie a.c., formația de minifotbal Oilfriends Ploiești a participat la patru…