Acasa Eveniment După ce a fost condamnat pentru omor şi eliberat în baza legii recursului compensatoriu a ucis un tânăr din Ploiești

După ce a fost condamnat pentru omor şi eliberat în baza legii recursului compensatoriu a ucis un tânăr din Ploiești

2 min read
0
0
51

Bărbatul suspectat că a comis crima de la Mediaş a fost prins de poliţişti. Bărbatul, condamnat pentru omor şi eliberat în baza legii recursului compensatoriu, a comis o altă crimă sâmbătă seara, în Mediaş, potrivit unor surse judiciare.

Suspectul a fost prins de poliţiştii din Alba, în baza informaţiilor furnizate de către poliţiştii IPJ Sibiu, în zona localităţii Blaj. Bărbatul va fi condus pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Sâmbătă seara, între două grupuri de tineri a pornit un conflict într-un club din Mediaş. Aceştia au ieşit din club, iar scandalul a continuat în stradă. La un moment dat, victima s-a împiedicat şi a căzut, iar agresorul, un bărbat din Alba domiciliat fără forme legale în Mediaş, l-a înjunghiat în picior, în zona arterei femurale. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Mediaş, unde medicii au încercat să îl salveze, însă fără succes.
Potrivit surselor citate, agresorul are 30 de ani şi a mai fost condamnat pentru omor, fiind eliberat recent în baza recursului compensatoriu.
Victima este un bărbat de 25 de ani din Ploieşti, domiciliat fără forme legale în Biertan. Tânărul a fost declarat decedat la spitalul din Mediaş.
Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anomalie pe sistematizare la intersecția strazilor Mircea cel Bătrân cu Armași

În urma mai multor sesizări, pe parte de sistematizare, din partea cetățenilor din zona Mi…