Acasa Justiție Elena Udrea, audiată la DNA în dosarul campaniei electorale din 2009

Elena Udrea, audiată la DNA în dosarul campaniei electorale din 2009

3 min read
0
0
19

Deputatul Elena Udrea s-a prezentat, vineri, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, fiind citată în dosarul în care procurorii cercetează infracțiuni săvârșite în campania electorală din 2009. La intrarea în sediul DNA, Udrea nu a făcut nici o declarație.

Potrivit DNA, dosarul are ca obiect fapte prin care, pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 2009, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni, care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii.

Conform DNA, Udrea coordona persoanele care au acționat ca intermediari pentru transferurile bancare realizate, astfel încât banii obținuți pe cale nelegală să ajungă la societățile care prestau servicii legate de campanie.

De asemenea, anchetatorii notează că, având în vedere că, în perioada săvârșirii faptelor Elena Udrea avea calitatea de ministru al Turismului, calitate în care îl avea în directă subordine pe Gheorghe Nastasia și coopera cu Victor Tarhon, infracțiunile de instigare la luare de mită reținute în sarcina acesteia au fost săvârșite în exercitarea funcției, astfel încât pentru a se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru aceste fapte a fost necesară încuviințarea Camerei Deputaților.

Procurorii precizează că, în acest dosar, Gheorghe Nastasia, Victor Tarhon, Silviu Ioan Wagner, Ioana Băsescu și Giovanni-Mario Francesco sunt cercetați sub control judiciar, aceeași măsură fiind dispusă și față de Elena Udrea în legătură cu cele cinci infracțiuni de spălare de bani.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Check Also

Zeci de kilograme de droguri şi sume mari de bani, confiscate de la grupări infracţionale

Poliţia Română şi DIICOT au efectuat, pe parcursul ultimelor două săptămâni, 96 de perchez…