Acasa Sport Florian Walter, sub control judiciar în dosarul transferurilor jucătorilor de fotbal de la U Cluj la Petrolul

Florian Walter, sub control judiciar în dosarul transferurilor jucătorilor de fotbal de la U Cluj la Petrolul

4 min read
0
0
30

Fostul finanţator al echipei de fotbal „U” Cluj, Florian Walter, a fost audiat azi la sediul DIICOT Cluj într-un dosar care priveşte clubul. Ulterior a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, conform unor surse judiciare citate de agenţia Mediafax. Sursele judiciare citate susțin că procurorii DIICOT Cluj au dispus măsura controlului judiciar pentru presupuse fapte de delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi constituire de grup infracţional.

Reamintim faptul că DIICOT informa că, în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA. Sportivii au fost înregistraţi la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro. Astfel, se estima că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 lei).

În 14 noiembrie 2012, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Cluj, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj au făcut percheziţii la Cluj şi Ploieşti, la sediile sociale ale celor două cluburi sportive, în vederea ridicării unor înscrisuri şi documente.

„Transferul cu titlu gratuit al unor jucători cotaţi pe piaţă cu o valoare ridicată, estimată la aproximativ 11.000.000 de euro şi care au generat cheltuieli încă de la momentul achiziţiei, în contextul unei situaţii financiare deficitare a clubului, este de natură să genereze suspiciuni cu privire la realitatea contractelor de transfer încheiate”, se arăta în comunicatul DIICOT.

În vara lui 2012, Petrolul Ploieşti a transferat cincisprezece fotbalişti de la Universitatea Cluj: Mircea Bornescu (portar, 32 ani), Sebastian Achim (fundaş, 25 ani), George Galamaz (fundaş, 31 ani), Lukasz Szukala (fundaş, 27 ani), Constantin Grecu (fundaş, 23 ani), Ovidiu Hoban (mijlocaş, 29 ani), Laurenţiu Marinescu (mijlocaş, 27 ani), Adrian Cristea (mijlocaş, 28 ani), Marian Cristescu (mijlocaş, 27 ani), Nwakaeme Tony (atacant, 23 ani), Gheorghe Grozav (atacant, 22 ani), Sebastian Cojocnean (mijlocaş, 25 ani), Vlad Morar (atacant, 18 ani), Dorinel Popa (mijlocaş, 23 ani) şi Ionuţ Neag (fundaş, 18 ani).

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Sport

Lasă un răspuns

Check Also

La Ploiești, România s-a calificat la Campionatul European Under-21 din 2019, după 4-0 cu Liechtenstein

Selecţionata de tineret a României s-a calificat, după două decenii, la Campionatul Europe…