Acasa Social Focare de COVID-19 depistate la Spitalul Municipal Ploieşti şi altul la un cămin de bătrâni al DGASPC

Focare de COVID-19 depistate la Spitalul Municipal Ploieşti şi altul la un cămin de bătrâni al DGASPC

2 min read
0
0
125

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova a identificat cinci noi focare de COVID-19 în judeţ, patru dintre ele fiind la Spitalul Municipal Ploieşti, iar un altul la un cămin de bătrâni din localitatea Fântânele.

Potrivit datelor comunicate, miercuri, de Prefectura Prahova, în focarele de la Spitalul Municipal Schuller Ploieşti sunt infectate în total 17 cadre medicale, de la secţia Oncologie (4 persoane), compartimentul de Radioterapie (6), laboratorul de analize medicale (4) şi laboratorul de Radioterapie (3).
Personalul medico-sanitar a fost izolat la domiciliu, fiind realizată dezinfecţia spaţiilor. Activitatea în secţiile respective este asigurată de personalul care nu a fost infectat cu noul coronavirus, în condiţii de maximă siguranţă.
De asemenea, un alt focar a fost înregistrat la Complexul de Servicii Comunitare Fântânele, care funcţionează în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, unde 44 de persoane au fost confirmate cu SARS-CoV-2. Dintre acestea, nouă sunt din rândul personalului, iar 35 sunt beneficiari. Cei din urmă au fost izolaţi în unitatea medico-socială, fiind monitorizaţi de un medic specialist. Spaţiile au fost dezinfectate, precizează sursa citată.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Turistul britanic căutat de salvamontişti a fost găsit spânzurat

Turistul de 42 de ani din Marea Britanie, care a fost dat dispărut de familie, luni dimine…