Acasa Economic Fostul şef al Grupului Rompetrol, Meraliyev Saduokhas, numit preşedinte al consiliului de administraţie al Rompetrol Rafinare, în locul lui Cătălin Dumitru

Fostul şef al Grupului Rompetrol, Meraliyev Saduokhas, numit preşedinte al consiliului de administraţie al Rompetrol Rafinare, în locul lui Cătălin Dumitru

5 min read
0
0
18

Meraliyev Saduokhas a fost numit, de la 1 septembrie, membru interimar în consiliul de administraţie în cadrul Rompetrol Rafinare (RRC), fiind totodată ales în funcţia de preşedinte al board-ului, ca urmare a renunţării lui Cătălin Dumitru la aceste funcţii.

”Rompetrol Rafinare aducem la cunoştinţa publicului numirea lui Meraliyev Saduokhas ca membru interimar al Consiliului de Administraţie şi alegerea acestuia în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, ca urmare a renunţării lui Cătălin Dumitru la mandatul de membru al Consiliului de Administratie şi a funcţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie. (…) Meraliyev Saduokhas a fost numit membru interimar al Consiliului de Administraţie, începând cu data de 1 septembrie 2018, până la următoarea Adunare Generală Ordinară a Acţionarilor”, arată un comunicat transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Meraliyev Saduokhas a absolvit Universitatea de Petrol şi Gaze din Moscova, urmat de o diplomă de licenţă în economie din partea Institutului de Finanţe şi Economie din Moscova. Şi-a completat curicula academică cu studii aprofundate în managementul afacerilor în Statele Unite, în cadrul Universităţii din California şi a Centrului de Limbi Străine Berlitz din Walnut Creek.

S-a alăturat Grupului KMG International în martie 2008 în calitate de director general adjunct al grupului.

Saduokhas defineşte strategia şi asigură managementul operaţional pentru Unitatea de Producţie şi Servicii Industriale, în conformitate cu strategia KMG International.

El are peste 36 de ani experinţă în industria petrolului şi gazelor, având funcţii de conducere în mai multe companii de profil începând cu anul 1988.

Începând din octombrie 2012, el a deţinut poziţia de consilier al directorului general executiv al Grupului KMG International, contribuind la obţinerea rezultatelor financiare şi operaţionale record raportate de companie în ultimii ani de activitate. Înainte de a fi numit în poziţia de consilier al directorului general, acesta a fost directorul general executiv al grupului, deţinând de asemenea mai multe poziţii de top management în diferite companii kazahe din industria petrolului şi a gazelor.

”Cătălin Dumitru va prelua alte sarcini în cadrul Grupului KMG International NV, acesta urmând a fi implicat în managementul altor proiecte derulate la nivelul grupului, într-o nouă poziţie”, a informat compania.

RRC este cel mai mare exportator de produse petroliere al României, exporturile în 2017 ridicându-se la 1,34 miliarde dolari.

Pentru acest an, Rompetrol Rafinare şi-a propus atingerea unei cifre brute de afaceri de 3,78 miliarde dolari, a unui rezultat operaţional (EBITDA) de aproximativ 146 milioane dolari şi a unui profit net de 35,2 milioane dolari.

De asemenea, compania intenţionează să realizeze în acest an investiţii de circa 57 milioane dolari (78% în rafinăria Petromidia Năvodari, 10% în rafinăria Vega Ploieşti şi 12% în cadrul diviziei de petrochimie de pe platforma Midia).

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Economic

Lasă un răspuns

Check Also

Jandarmeria din Ploiești trimisă la… casat

Potrivit unei note informative a Executivului, privind proiectele de acte normative care a…