Acasa Social Heliport realizat la Spitalul Sinaia

Heliport realizat la Spitalul Sinaia

2 min read
0
0
248

Spitalul Orăşenesc Sinaia dispune de un heliport care a fost realizat în regim de urgenţă din fondurile primăriei, investiţia urmând să asigure posibilitatea preluării pacienţilor de pe toată Valea Prahovei.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Primăria Sinaia, lucrările au fost demarate în data de 18 martie, valoarea investiţiei finanţate din bugetul local fiind de 160.900 lei cu TVA inclus.
„Fiecare secundă contează când discutăm de asistenţă medicală de urgenţă, iar ca urmare a blocajelor frecvente de pe DN 1, a trebuit să găsim o soluţie rapidă şi fiabilă pentru asigurarea transportului rapid al pacienţilor. De ieri, în doar 20 de minute, un pacient ajunge la un spital din Bucureşti, iar asta înseamnă că i-am dat o şansă la viaţă. A fost un proiect vital în această perioadă complicată şi mă bucur că l-am putut finaliza în doar două luni, cu resurse locale”, a declarat, conform comunicatului, primarul Vlad Oprea.
Echipajul SMURD a efectuat manevrele de test pentru noua pistă de aterizare din curtea spitalului încă de la sfârşitul lunii martie.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

PERCHEZIŢIE LA UN BĂRBAT BĂNUIT DE PROXENETISM

33.000 de euro au fost ridicaţi de poliţişti şi un autoturism de lux a fost indisponibiliz…