Acasa Eveniment Incendiu violent la catedrala Notre-Dame din Paris – VIDEO

Incendiu violent la catedrala Notre-Dame din Paris – VIDEO

7 min read
0
0
1,070

Un incendiu extrem de violent a cuprins Catedrala Notre Dame din Paris. Andre Finot, purtătorul de cuvânt al Catedralei Notre Dame, a declarat, pentru presa franceză, că nu va mai rămâne nimic din edificiul cuprins de flăcări. „Totul arde, nu va mai rămâne nimic din structura ei”, a spus acesta, potrivit The Guardian. Un istoric francez a declarat că asistăm la prăbușirea „celui mai vizitat monument istoric din lume”.

Incendiul de la Catedrala Notre Dame ar fi izbucnit din zona în care aveau loc lucrări de renovare. Una dintre turlele catedralei, dar și acoperișul s-au prăbușit.

Imaginile și clipurile postate pe rețelele de socializare arată edificiul istoric din Paris cuprins de flăcări uriașe. Focul a izbucnit cu câteva minute înainte de ora 19, ora Parisului, cu puțin timp înainte ca biserica să se închidă vizitatorilor.

Procurorii francezi au deschis o investigaţie pentru a afla cauza incendiului de la catedrala Notre Dame, informează Associated Press. De asemenea, UNESCO a informat luni că “este alături de Franţa pentru a salva şi restaura” catedrala, pe care a descris-o ca fiind “un monument de nepreţuit”.

 

Andre Finot, purtătorul de cuvânt al Catedralei Notre Dame, a precizat că întreg interiorul, realizat din lemn, care datează din secolul 13, este complet distrus.

„Asistăm neputincioși. În acest moment, nu știm în ce circumstanțe a izbucnit incendiul. În mod normal, nu ar trebui să se mai afle acolo muncitori care lucrează la renovare, pentru că programul lor se termină la ora 17-17:30. Dar nu suntem siguri că nu a rămas nimeni blocat acolo”, a adăugat Andre Finot.

„Întreg acoperișul s-a prăbușit, din catedrală ies flăcări și arde ca o torță. Văzută din spate, Notre Dame arată acum ca torța Olimpică”, a relatat jurnalistul France 24, Charli James.

Catedrala Notre Dame (în română Catedrala Doamna Noastră, cu referire la Fecioara Maria), datează din secolul al XII-lea, este un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO care atrăgea milioane de turişti în fiecare an.

Construcția a început în anul 1163, pe locul unui lăcaș de cult dedicat sfântului diacon Ștefan. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfințit altarul, dar construcția catedralei a durat din 1163 până în 1345. Construcția clădirii cu cinci nave s-a terminat prin lucrările de pe fațada vestică, iar pe la mijlocul secolului al XIV-lea, prima capodoperă a stilului gotic timpuriu era gata. Cu toate că desenele inițiale și strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluții arhitecturale specifice stilului gotic.

Fațada dantelată și cele două turnuri patrulatere, de câte 69 m fiecare, radiază mult echilibru. Intrarea în catedrală se face prin trei porți bogat ornamentate, care evocă simbolurile stilului gotic târziu. Impresia spațială în interiorul bisericii este copleșitoare, zidurile ei se înalță pe trei rânduri de coloane. De proporții impozante, 130 m lungime, 45 m lățime, 35 m înălțime, unde încap până la 10.000 de persoane. Nava principală este împodobită cu statui și picturi.

În timpul iacobinilor (1793-1794), catedrala a fost profanată devenind Templu al Rațiunii și loc unde erau citite și dezbătute operele iluminiștilor în timp ce era venerată Ființa Supremă. Catedrala a redevenit catolică în urma concordatului lui Napoleon I cu Papa Pius al VII-lea din 1801, Napoleon fiind încoronat aici împărat al Franței pe data de 2 decembrie 1804.

Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice, dar, pe bună dreptate, lumina care se filtrează prin rozetele colorate conferă sentimente mistice în penumbra severă.

Catedrala Notre-Dame din Paris este vizitată de circa 13 milioane de persoane anual, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 30.000 de oameni. În zilele cu afluența ridicată, pricinuită de sărbători sau evenimente importante, se poate ajunge chiar și la 50.000 de oameni. Vorbind despre vitralii, trebuie să amintim de cele trei roze ale catedralei, care reprezintă una din marile opere de artă ale creștinătății. Roza de sud, numită și La Rose du Midi, este un dar din partea regelui Ludovic al IX-lea al Franței și este consacrată Noului Testament.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anomalie pe sistematizare la intersecția strazilor Mircea cel Bătrân cu Armași

În urma mai multor sesizări, pe parte de sistematizare, din partea cetățenilor din zona Mi…