Acasa Cultură Incredibilele invenţii ale geniului Leonardo da Vinci

Incredibilele invenţii ale geniului Leonardo da Vinci

38 min read
0
0
17

Leonardo da Vinci, de la a cărui moarte se împlinesc 500 de ani pe 2 mai, a fost prin excelenţă „Omul Renaşterii”, un artist şi un inventator de geniu, cu o personalitate complexă, ale cărui idei şi creaţii au schimbat lumea în care trăim.

Leonardo da Vinci (1452-1519) a creat unele dintre cele mai frumoase opere de artă din toate timpurile. Însă pe lângă faptul că era un artist strălucit, Da Vinci a fost şi om de ştiinţă, inginer şi inventator talentat, informează historylists.org.

„Mona Lisa”, „Cina cea de Taină”, primul aparat de zbor, paraşuta şi mitraliera – lista realizărilor lui Leonardo da Vinci este foarte lungă. Ce este cu adevărat remarcabil la Leonardo da Vinci nu este doar ceea ce el a inventat sau a pictat, ci modul în care a trăit. Aşa cum spunea Sigmund Freud, artistul italian „era ca un om care s-a trezit prea devreme în întuneric, în timp ce toţi ceilalţi încă dormeau”.

De la Evul Mediu la Renaştere
Leonardo da Vinci a trăit în perioada de plin avânt a Renaşterii europene. Era o epocă marcată de uriaşe schimbări sociale şi culturale, când oamenii au început să pună sub semnul întrebării dogmele atotputernicei Biserici Catolice. Înainte de această perioadă istorică, aceia care se îndepărtau de ”turmă”, cu idei noi şi provocatoare, erau de obicei pedepsiţi şi excluşi din societate. Ereticii erau alungaţi în întuneric în Evul Mediu, însă acea eră începuse să apună.

Leonardo da Vinci a fost cu adevărat Omul Renaşterii. El şi-a trăit viaţa bazându-se pe concepţia filosofică potrivit căreia capacitatea de dezvoltare şi de evoluţie a omului nu are limite. Ca om care trăia în perioada Renaşterii, considera că scopul fiecărui individ era acela de a-şi atinge potenţialul maxim în viaţă. Fervoarea îndeletnicirilor intelectuale încă mai necesita creativitate în artă, şlefuirea corpului fizic şi căutarea adevărului emoţional. Era un mod de a trăi care privea viaţa ca pe un întreg compus din multe forme diferite.

De exemplu, Leonardo da Vinci nu considera că arta şi ştiinţa erau două discipline concurente şi că oamenii trebuiau să o urmeze ori pe una, ori pe cealaltă. În schimb, el le vedea ca pe două domenii complementare şi le aprecia la fel de mult. Arta putea să inspire ştiinţa şi viceversa. În multe sensuri, Leonardo da Vinci vedea întreaga lume ca pe o operă de artă care trebuie să fie studiată prin ochii curioşi ai unui om de ştiinţă şi exact aşa şi-a petrecut el mulţi ani din viaţă.

Leonardo era extrem de pasionat de studierea lumii naturale în care trăia. Putea fi adeseori găsit în timp ce observa zborul păsărilor, pentru a descoperi principiile aeronauticii, sau disecând cadavre umane şi de animale, pentru a înţelege mai bine anatomia. Până la începutul anilor 1490, Leonardo da Vinci avea deja o colecţie bogată de carnete de însemnări umplute până la refuz cu schiţe şi observaţii centrate în jurul a patru teme – pictură, arhitectură, mecanică şi anatomie umană.

Foto: (c) ETTORE FERRARI / EPA


Aceste note conţineau unele dintre cele mai uimitoare invenţii din acea epocă. De exemplu, o notiţă intitulată „Codex Atlanticus” conţinea un plan complet şi detaliat al unui aparat de zbor înalt de 20 de metri. Schiţa avea la bază numeroasele ore pe care el le petrecuse observând zborul păsărilor şi descifrând principiile fizicii şi ale aerodinamicii.

Primii ani

Mulţi îl consideră pe Leonardo un adevărat geniu, însă copilăria lui dezvăluie cu greu sursa universalităţii sale. S-a născut în apropiere de Florenţa, Italia, dintr-un tată notar şi o tânără ţărancă. Educaţia lui abia depăşea niveluri de bază, precum citit, scris şi socotit. Cu toate acestea, tatăl lui a fost acela care a văzut premisele unui artist în Leonardo şi l-a înscris ca ucenic, la vârsta de 14 ani, în atelierul artistului Andrea del Verrocchio.

Acolo, tânărul Leonardo a descoperit elementele de bază din universul artelor – desen, pictură, sculptură. A cochetat însă şi cu alte îndeletniciri, precum laminarea, prepararea de substanţe chimice, metalurgia, feroneria, modelarea în ghips, marochinăria, mecanica şi dulgheria. Atunci s-a născut „Omul Renaşterii”.

Cea mai timpurie lucrare a lui Leonardo da Vinci a fost o contribuţie adusă picturii „Botezul lui Hristos”, de Verrocchio. Se spune că tânărul Leonardo a completat desenul reprezentându-l pe unul dintre cei doi îngeri din acel portret, peisajul îndepărtat din fundalul lucrării, alături de unele elemente din silueta lui Hristos.

La vârsta de 20 de ani, după şase ani de lucru intensiv, Leonardo a fost primit în calitate de maestru artist în Breasla Sfântul Luca din Florenţa. Acolo, şi-a deschis propriul atelier şi a început să lucreze la prima sa comandă, altarul unei biserici, „Adorarea Magilor”. Lucrarea nu a fost însă niciodată finalizată, deoarece Leonardo va Vinci şi-a părăsit atelierul şi a început să lucreze pentru ducele de Milano.

De la artist la inventator
În timp ce lucra pentru ducele de Milano, Leonardo da Vinci a cochetat cu mai multe domenii. Parţial pictor şi sculptor, a primit şi comenzi pentru a crea arme. În această perioadă de cinci ani, din 1485 şi până în 1490, da Vinci a avut şi a realizat unele dintre cele mai strălucite idei şi lucrări ale sale.

Ca o ironie a destinului, interesele lui erau atât de vaste, încât Leonardo a reuşit să finalizeze doar şase proiecte complexe, două dintre ele fiind „Mona Lisa” şi „Cina cea de Taină”. Celelalte proiecte ale sale au rămas neterminate sau au existat doar sub forma unor idei descrise în paginile unor caiete.

Atunci când nu lucra pentru ducele de Milano, studia constant lumea din jurul lui. Pe durata vieţii sale, a disecat peste 30 de cadavre umane şi a documentat fiecare detaliu. A disecat muşchi şi oase, încercând să înţeleagă modurile lor de funcţionare. A prelevat chiar şi organe, pe care le-a umplut cu ceară pentru a le conserva şi a le studia structura internă.

Fascinaţia lui pentru anatomie poate fi remarcată în una dintre cele mai renumite lucrări ale sale – „Omul Vitruvian”. Desenul, ce prezintă o siluetă masculină cu proporţii anatomice foarte precise, fascinează şi în zilele noastre.

Atunci când nu explora anatomia, Leonardo da Vinci studia lumea din jurul său. Privind zborul păsărilor de pe cer, s-a inspirat pentru a crea prima schiţă din lume a unui aparat de zbor. Văzând dezastrele provocate de Ciuma Neagră, geniul renascentist a desenat apoi schiţa unui oraş futurist, lipsit de pericolele unor morţi inutile.

Ea ilustrează foarte bine ceea ce Leonardo da Vinci a făcut cel mai bine – şi-a imaginat o lume care era foarte diferită de aceea în care trăia. În timp ce tot ce cunoşteau oamenii din epocă despre Leonardo erau picturile sale extraordinare, a existat un întreg univers de documente cu invenţii care nu au fost însă niciodată transformate în realitate în timpul vieţii sale.

Un adevărat „Om al Renaşterii”
Desenele lui Leonardo erau cu mult înaintea epocii în care a trăit artistul şi în mare parte au rămas neremarcate timp de mai multe sute de ani. Pe durata vieţii sale au fost cunoscute doar legendarele sale aptitudini artistice. Opere precum „Mona Lisa” şi „Cina cea de Taină” au rămas considerate până în zilele noastre veritabile capodopere nepieritoare. Mulţi se întreabă însă cum ar fi arătat lumea dacă invenţiile lui Leonardo ar fi fost realizate în timpul vieţii sale. Tehnologia ar fi avansat cel mai probabil într-un ritm incredibil.

Strălucirea minţii sale şi pasiunea lui pentru studierea lumii înconjurătoare nu pot fi însă puse în discuţie. A ales să trăiască cu îndrăzneală şi diferit faţă de ceilalţi, devenind „Omul Renaşterii”, nedorind niciodată să îşi tempereze curiozitatea atunci când în jur existau atât de multe lucruri de descoperit.

„Fierul rugineşte din pricina neutilizării; apa stătătoare îşi pierde puritatea şi îngheaţă pe vreme rece; la fel se întâmplă şi cu lipsa de activitate, care slăbeşte vigoarea minţii. Aşadar, trebuie să ne întindem pe noi înşine până la limitele posibilităţilor umane. Orice mai puţin decât asta ar fi un păcat comis faţă de Dumnezeu şi faţă de om.”, obişnuia să spună marele savant renascentist.

Maestrul renascentist a fost un inventator foarte bun, după cum o demonstrează schiţele lui extraordinare. Unele dintre cele mai fascinante invenţii ale sale au fost:

Paraşuta

Foto: (c) historylists.org

Inventarea paraşutei este tradiţional atribuită lui Leonardo da Vinci, deşi el nu a fost primul om care a creat acest concept. O schiţă a unui dispozitiv foarte asemănător cu cel imaginat de Da Vinci apare într-un manuscris al unui autor necunoscut, ce precede paraşuta în formă piramidală şi cu cadru din lemn desenată de Leonardo în celebrul „Codex Atlanticus”. Mai mult, există indicii despre folosirea unor dispozitive asemănătoare paraşutelor în China, în secolul al XI-lea e.n.
Paraşuta desenată de Leonardo da Vinci era o structură cu formă piramidală, cusută din lenjerie de pat. „Dacă un om are un cort de pânză din care au fost eliminate toate găurile şi acesta are 12 braţe în diametru şi 12 braţe în înălţime, atunci va putea să se arunce de pe orice punct aflat la mare înălţime fără să sufere nicio accidentare”, explica maestrul renascentist în textele sale.
Paraşutele din zilele noastre au o structură similară, însă în epocă viabilitatea designului creat de Leonardo a fost întâmpinată cu mult scepticism. Pentru a dovedi că acea paraşuta funcţiona, cascadorul Adrian Nichols a construit o paraşută după designul lui Da Vinci în anul 2000, apoi s-a aruncat de pe un pisc înalt. A remarcat că paraşuta lui Da Vinci oferea o călătorie în aer mult mai lină decât cele furnizate de produsele actuale cu designuri convenţionale.

Elicea („Şurubul aerian”)

Foto: (c) historylists.org

Aceasta este o altă invenţie a lui Da Vinci care se aseamănă mai mult cu tehnologia din secolul al XX-lea şi al XXI-lea decât cu aceea folosită în epoca Renaşterii. Maşinărie cu „şurub aerian” folosea designul unei morişti care, dacă s-ar fi învârtit suficient de repede, ar fi produs o forţă care să asigure o mişcare de ascensiune. Pe măsură ce presiunea aerului s-ar acumula sub paletele sale din pânză, ea ar forţa maşinăria să se ridice în aer. Acest design pentru zborul pe verticală este folosit şi în zilele noastre de către elicoptere.

„Ornithopter”

Foto: (c) historylists.org

Leonardo Da Vinci a creat planurile pentru mai multe maşini de zburat, inclusiv pentru „ornithopter”. Inspirat de păsări şi zborul păsărilor, „ornithopterul” lui Da Vinci ar fi trebuit să se ridice de la sol şi să fie acţionat de aripi batante, care, la rândul lor, erau „alimentate” cu energie musculară. Această maşinărie impunea ca o persoană să se lungească în interiorul unui compartiment central. Picioarele pilotului ar fi trebuit să fie utilizate pentru a pedala o manivelă, conectată la un sistem de scripeţi care făceau să bată aripile dispozitivului, la fel ca aripile unei păsări. Oamenii care au reprodus acest design au dovedit că el poate să zboare (pe distanţe scurte). Totuşi, singura problemă era ridicarea maşinăriei în aer. Puterea insuficientă dezvoltată de musculatura umană s-a dovedit prea limitată pentru ca „ornithopterul” să decoleze de pe sol, în timpul vieţii lui Da Vinci. Totuşi, însemnările şi schiţele lui Leonardo da Vinci demonstrează o înţelegere profundă a aerodinamicii şi a conceptelor asociate zborului, iar multe dintre acestea s-au dovedit a fi fundamentale pentru dezvoltarea aviaţiei moderne.

Roboţi

Foto: (c) historylists.org

Ceea ce a construit Da Vinci nu au fost roboţi în sensul modern al cuvântului. El a creat o maşină auto-funcţională, denumită „automaton”. Înţelegerea profundă de către Da Vinci a anatomiei umane i-a permis geniului renascentist să creeze un cavaler robotizat, care era capabil să imite mişcări umane simple. Se spune că acel cavaler-robot putea să meargă, să se aşeze, să îşi mişte capul şi să îşi ridice viziera graţie unui sistem de scripeţi şi roţi zimţate. Robotul era folosit doar pentru amuzament în cadrul unor petreceri, însă designul său era impresionant. În 2002, expertul în robotică Mark Rosheim a construit un model al robotului lui Da Vinci, bazat pe schiţele disponibile ale acestuia. Noua versiune putea să se aşeze şi să stea în picioare. Unele dintre principiile aflate la baza robotului-cavaler au fost de asemenea utilizate în roboţii folosiţi în cadrul programelor de explorare planetară.

Mitraliera

Foto: (c) historylists.org

Mitraliera lui Leonardo – un dispozitiv cu 33 de focuri – nu semăna deloc cu mitralierele moderne. Tunurile erau îngrozitor de ineficiente în epoca în care a trăit maestrul renascentist, întrucât trebuiau să fie reîncărcate manual după fiecare lovitură. Pentru a îmbunătăţi designul acestei arme, Da Vinci şi-a imaginat un sistem cu 33 de focuri de muschetă, fapt ce permitea unui număr de 11 muschete să tragă în acelaşi timp. În cadrul acestui strămoş al mitralierei, 11 muschete erau dispuse pe un panou dreptunghiular. Trei seturi de astfel de arme au fost plasate unele lângă altele, iar o osie le conecta pe fiecare pentru a asigura o rotaţie uşoară. Ideea era aceasta: se putea trage cu un set de muschete, în timp ce alt set se răcea, iar cel de-al treilea era reîncărcat. Graţie acestui proces continuu, puteai avea muchete care trăgeau focuri de armă rapide, practic fără încetare. Tocul cu 33 focuri creat de Leonardo nu a fost construit niciodată şi nici folosit pe timp de război, însă designul lui este important, deoarece a introdus conceptul mitralierei moderne. Această armă a ajuns pe câmpurile de luptă abia în secolul al XIX-lea, iniţial sub forma unor arme cu tragere rapidă.

Viola organistă

Foto: (c) historylists.org

Printre numeroasele schiţe şi desene realizate de Leonardo da Vinci se află şi aşa-zisa „viola organista”, mărturie a numeroaselor interese şi talente pe care le avea celebrul artist renascentist. Totuşi, se pare că el nu a construit niciodată acest instrument muzical inovator, care reprezenta un fel de clavecin acţionat printr-o claviatură. Instrumente similare au fost construite mai târziu, însă nu este clar dacă ele s-au inspirat din „viola organista” imaginată de Da Vinci sau dacă au fost create într-un cadru independent de aceasta.

Costumul de scafandru

Foto: (c) historylists.org

La fel ca în cazul paraşutei, Da Vinci nu a fost primul care a avut ideea unui costum ce permite purtătorului să respire sub apă. Dar, încă o dată, designul lui este uluitor de similar cu primele prototipuri ale costumului de scafandru modern: consta într-o jachetă din piele, pantaloni, o cască echipată cu ochelari din sticlă încorporaţi şi un tub de respirat ce furniza aer de la suprafaţa apei. O altă versiune a costumului avea o vezică urinară umplută cu aer, un fel de precursor al tubului de oxigen modern. Şi – acesta fiind cel mai important aspect – a devansat primele costume de scafandru moderne cu câteva sute de ani. Acest concept a fost promovat în timp de război. Ideea era de a permite unor oameni care purtau costume de acest tip să se scufunde în apele din golful Veneţiei şi să facă găuri în carenele navelor inamice. Costumul ar fi putut să fie utilizat în timpul vieţii lui Leonardo da Vinci dacă navele invadatoare nu ar fi fost alungate înainte ca dispozitivul să fie finalizat. Astfel, sabotajul subacvatic nu a devenit niciodată necesar în timpul războaielor purtate în acea epocă.

Căruciorul cu autopropulsie

Foto: (c) historylists.org

La fel ca multe dintre alte invenţii ale lui Leonardo da Vinci, şi aceasta şi-a depăşit cu mult epoca. Aşa ar putea fi explicat, probabil, motivul pentru care această maşinărie incredibilă a fost „descoperită” în desenele sale abia la începutul secolului al XX-lea. Căruciorul cu autopropulsie a fost creat original pentru a fi utilizat în spectacole de teatru şi putea să se deplaseze fără a fi împins de cineva, graţie unui arc spiralat care funcţiona după principiul jucăriilor întoarse cu o cheie. Un sistem de direcţie era controlat printr-un set de frâne poziţionate pe axul transmisiei, deşi se spune că maşinăria putea să execute doar viraje la dreapta.

Tanc / Vehicul blindat

Foto: (c) historylists.org

Tancul a fost folosit pentru prima dată abia în timpul Primului Război Mondial (1914-1918), însă, potrivit unor experţi, conceptul pentru prototipul acestui dispozitiv a fost creat de Leonardo da Vinci cu 500 de ani mai devreme. Primul tanc blindat a fost o maşină greoaie, cu forma unei carapace de broască ţestoasă, concepută pentru a fi alimentată cu forţa manuală provenind de la opt oameni. Treizeci şi şase de puşti ieşeau din toate părţile carcasei, oferind un unghi de tragere de 360 de grade. În interior, toţi cei opt operatori făceau tancul să se deplaseze cu ajutorul unui sistem de transmisie ce era acţionat manual prin intermediul unor manivele. Totuşi, schiţa conţinea o eroare: din cauza sistemului de transmisie astfel creat, roţile din faţă şi cele din spate se mişcau în direcţii opuse. Cu toate acestea, istoricii se îndoiesc că eroarea de proiectare a fost făcută din greşeală. Ei sunt de părere că era vorba despre o tactică de design cu rol strategic, ce l-a făcut pe Da Vinci să devină singura persoană care putea să asambleze tancul într-o manieră potrivită. În cazul în care ar fi ajuns în mâinile inamicilor, tancul devenea o armă inutilă.

Primul pod mobil
Războiul prezintă provocarea de a mobiliza mii de oameni şi tone de provizii de-a lungul şi de-a latul unor forme de relief diverse. Pentru a ajuta la mobilizarea armatei ducelui de Milano, Leonardo da Vinci a conceput un pod mobil care putea fi construit cu rapiditate deasupra cursurilor de apă. După ce soldaţii treceau podul, acesta putea fi „împachetat” şi transportat spre următorul curs de apă ce trebuia să fie traversat. Acest pod includea un sistem de frânghii şi scripeţi, care îl făceau să fie mai uşor de asamblat şi de transportat. Folosea, de asemenea, un rezervor cu rol de contragreutate, folosit la echilibrarea structurii în timpul deplasării pe pasarelă a unor greutăţi mari.

Primul oraş modern
Leonardo da Vinci a trăit într-o epocă în care Europa a fost devastată de ciuma neagră, o maladie care a făcut milioane de victime. Da Vinci a remarcat că boala era mai prezentă la oraşe decât la sate. Deşi în zilele noastre acest lucru pare evident, teoriile despre microbi şi răspândirea bolilor reprezentau un mister pentru oamenii de atunci. Epidemia de ciumă bubonică l-a inspirat pe Da Vinci să creeze una dintre cele mai mari invenţii ale sale de până atunci, un oraş modern care să fie protejat de ravagiile făcute de viitoarele epidemii de ciumă. Oraşul era împărţit pe mai multe niveluri, iar deşeurile şi produsele reziduale erau transportate la cel mai de jos nivel prin intermediul unei reţele de canale. Apa curată era distribuită printr-un sistem hidraulic până la nivelurile superioare, cu mult timp înainte ca instalaţiile de apă şi canalizare moderne să fie inventate. Din păcate, această invenţie a lui Leonardo da Vinci nu a părăsit niciodată carnetele sale de însemnări şi schiţe. Pentru a fi transpusă în realitate, ar fi avut nevoie nu doar de o cantitate uriaşă de resurse, ci şi de capacitatea de a construi un întreg oraş nou pornind de la zero.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Anomalie pe sistematizare la intersecția strazilor Mircea cel Bătrân cu Armași

În urma mai multor sesizări, pe parte de sistematizare, din partea cetățenilor din zona Mi…