Acasa Eveniment Informare privind situaţia COVID-19 în Prahova

Informare privind situaţia COVID-19 în Prahova

4 min read
0
0
286

La nivelul judeţului Prahova, în data de 25 aprilie 2020, sunt monitorizate de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) 305 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu. Dintre acestea, 38 au intrat în evidenţa DSP în ultimele 24 de ore, iar 29 au ieşit de sub măsura izolării voluntare. În carantină instituţionalizată se află, în momentul de faţă, 269 de persoane în unităţi de cazare de pe teritoriul județului, informează Prefectura Prahova.

De la începutul epidemiei şi până în prezent, dintre persoanele din judeţul nostru diagnosticate cu noul coronavirus, 28 au fost declarate vindecate şi au fost externate, iar doi pacienţi au decedat.

Echipele mixte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au continuat seria de controale care au ca scop combaterea răspândirii noului coronavirus, dar şi descurajarea faptelor de natură contravenţională, înregistrate în acest context.

Astfel, pe parcursul zilei de 24 aprilie, au fost verificaţi 70 de agenţi economici, au fost legitimate peste 2100 de persoane, iar peste 1300 de autoturisme au fost oprite în trafic de către oamenii legii.

În urma acestor acţiuni, au fost deschise cinci dosare de cercetare penală pentru nouă persoane. Unul dintre ele este pentru fapte ilicite de natură economică, iar patru dosare, în care sunt cercetate opt persoane, sunt pentru fals sub semnătură privată şi uz de fals. Mai precis, este vorba despre adeverinţe de angajat pe care cei în cauză le-au prezentat poliţiştilor şi care, în urma interogării aplicaţiei REGES, s-au dovedit a conţine date nereale.

Lucrătorii MAI au aplicat, totodată, şi 397 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproape 600.000 lei. Dintre acestea, 13 au fost pentru fapte de natură economică, 58 pentru contravenţii în context, iar 326 pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie prevăzute în Ordonanţele militare.

Informaţiile referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv cu noul coronavirus, numărul de teste efectuate, dar şi decesele înregistrate din cauza COVID-19 sunt oferite doar la nivel central de către Grupul de Comunicare Strategică.

Cetăţenii sunt sfătuiţi să se informeze doar din surse oficiale, dar şi să apeleze pentru recomandări sau alte informaţii la TELVERDE – 0800.800.358.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Poliţiştii vor fi dotați cu mijloace de înregistrare audio-video

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a afirmat, vineri, că se doreşte ca în scurt ti…