Acasa Justiție Înstanța supremă a respins cererea DNA de emitere a unui mandat de arestare pe numele lui Ghiță în dosarul „Ponta-Blair”

Înstanța supremă a respins cererea DNA de emitere a unui mandat de arestare pe numele lui Ghiță în dosarul „Ponta-Blair”

5 min read
0
0
69

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins definitiv, joi, propunerea procurorilor DNA Ploiești de emitere a unui nou mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță în dosarul cunoscut sub numele „Ghiță-Ponta-Blair”.

„Admite contestaţia formulată de Sebastian Ghiţă, desfiintează încheierea şi rejudecând, respinge propunerea PICCJ de luare a măsurii arestării preventive. Definitivă.”, se arată în decizia instanţei supreme.

Inițial, pe 6 iunie, un judecător de la Instanța supremă a decis emiterea unui mandat pe numele lui Ghiță în acest dosar, însă fostul deputat a făcut contestație, admisă joi de un alt complet de judecată de la ÎCCJ. Decizia este definitivă.

După ce a fugit din țară, pe numele lui Ghiță au fost emise două mandate de arestare în lipsă, unul dat de Înalta Curte și unul de Curtea de Apel Ploiești. Fostul deputat se află în prezent în Serbia, de unde autoritățile române încearcă să îl extrădeze.

Sebastian Ghiță a fost eliberat, în luna mai, din arestul Poliției de la Belgrad în schimbul unei cauțiuni de 200.000 de euro. El are obligativitatea de a nu părăsi capitala Serbiei și de a se prezenta la poliție la datele de 1 și 15 ale fiecărei luni până la soluționarea dosarului ce i-a fost deschis în instanță pentru utilizarea unei identități false. Sebastian Ghiță le-a declarat judecătorilor sârbi că nu este de acord cu cererea de extrădare formulată de Ministerul Justiției din România întrucât „este persecutat politic”.

În dosarul cunoscut sub numele „Ghiță-Ponta-Blair”, fostul deputat este cercetat pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de folosire, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect și instigare la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În acest dosar, procurorii DNA au anunţat, pe 6 septembrie 2016, că Victor Ponta este cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani. Ulterior, pe 10 septembrie, magistraţii ICCJ au modificat condiţiile controlului judiciar pentru Victor Ponta. Astfel, fostului premier i-a fost ridicată interdicţia de a face declaraţii în public despre dosar. Totodată, Ponta a primit permisiunea de a părăsi ţara.

Potrivit procurorilor, Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă pentru a organiza vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD, susţin anchetatori.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Sex oral în Primărie cu două minore. Un primar a dat 100 de lei unui proxenet care i-a adus la birou o fată răpită de la şcoală

Primarul comunei ieşene Mogoşeşti Siret a dat o declaraţie în calitate de martor într-un d…