Acasa Eveniment Într-un interviu, fostul deputat Sebastian Ghiță a explicat motivele pentru care a decis să plece din ţară

Într-un interviu, fostul deputat Sebastian Ghiță a explicat motivele pentru care a decis să plece din ţară

10 min read
0
0
29

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a declarat, într-un interviu acordat Evenimentului Zilei, că procurorul Mircea Negulescu, de la DNA Ploieşti, îi pregătise o celulă cu condiţii mizere, cu bătăuşi, el adăugând că a ales să plece din ţară pentru că nu a putut convinge pe nimeni în Bucureşti despre intenţiile acestuia.
„Nici nu sunt un fugar (…) Astăzi, după un an, cred că vede toată România ce gânduri avea acel aşa-zis procuror Negulescu, cum era încurajat de către şefii şi colegii săi. (…) Eu nu aveam cum să mă prefac că nu aflu că îmi pregătise o celulă în condiţii mizere, că îmi pusese nişte bătăuşi, că îl mutase pe Blejnar dintr-o celulă în alta să-mi facă mie loc, că fusese cu câteva zile înainte la închisoarea de la Câmpina ca să pregătească locul unde era el sigur că judecătorii îl vor trimite pe Ghiţă. Nu aveam cum să ignor că se tot lăuda şi în faţa Andreei Cosma că mă arde, că sunt terminat, că sunt un mort viu. Dacă nu puteam să conving pe nimeni în Bucureşti că omul e de-a dreptul nebun, că e în stare să facă rele, ce puteam să fac, decât să plec din calea lor? Nici nu vreau să acredităm ideea că un stat întreg şi instituţii întregi omoară oameni în România, că omoară cariere, distrug cariere, asta e una. Negulescu era chiar exagerat şi orice om are dreptul să se ferească de un astfel de om”, a afirmat Sebastian Ghiţă.
El a spus că „poate Parchetul General va verifica dacă Laura Codruţa Kovesi îi coordona pe Onea şi pe Negulescu sau doar îi foloseau numele”. „Într-o zi sunt curios când o să mă întâlnesc cu prietena mea Codruţa să o întreb dacă într-adevăr a complotat, a gândit împreună cu acele două personaje să îmi facă tot ce mi-au făcut înainte”, a adăugat Sebastian Ghiţă.
Sebastian Ghiţă a povestit despre împrejurările în care a plecat din ţară.
„Era chiar o acţiune, o întâlnire care este obişnuită între membrii Comisiei şi conducerea Serviciului. Se desfăşura la K2. La astfel de întâlniri vin: conducerea SRI, directorul, primul adjunct, adjuncţii, nu toţi, vin, dau mâna, schimbă câteva vorbe preţ de o oră cu cei din comisie care îşi termină mandatul. Am mers şi eu la aceea întâlnire, sigur, căutând să mă mai uit încă o dată în ochii lui Florin (Coldea – n.red.)”, a spus Ghiţă.


El a susţinut că şi-a dat seama că urmează să fie arestat din atitudinea celor prezenţi.
„Era evident că toţi de acolo fuseseră brifaţi într-un fel sau altul că a doua zi mă arestează, că e totul pregătit şi totuşi sunt un om care să-şi dea seama când ceva se întâmplă. (…) Eram mort, dar eu nu ştiam, încă umblam pe străzi, eram mortul viu. A fost o senzaţie foarte urâtă.(…) Mă compătimea toată lumea, vedeau prin mine. M-a îngrijorat situaţia, pentru că totuşi te aştepţi în societate să găseşti la un moment dat judecători, şefi de instituţii, oameni chemaţi să apere cetăţenii, nu doar o dorinţă solidă de a-l vedea pe celălalt mort”, a povestit Sebastian Ghiţă.
El a susţinut că nu ştia că sunt procurori care falsifică înregistrări, dar vedea că lucrurile sunt în neregulă.
„Nu suntem nici unul naivi. Timp de 2-3 ani le-am explicat şi lui şi lui Kovesi şi lui Marius Iacob şi lui Maior şi altora şi celor din comisie: Domnule, ce se întâmplă cu omul ăsta şi cu oamenii ăştia? Nu ştiam atunci că toţi procurorii stau la o masă, că falsifică înregistrări, dar vedeam că sunt lucruri în neregulă. Povesteau toţi martorii ăştia falşi, acoperiţi: ‘Domnule, ne pun ăştia să facă nişte lucruri rele, e în neregulă’. Eu îi tot povesteam lui Coldea, îi explicam. El zâmbea, râdea, se făcea pe miratul şi atunci am vrut să mă mai uit o dată în ochii lui, atunci. (…) Omeneşte vorbind, nu mi-am închipuit că totuşi 2-3 ani nu o să mă bage nici măcar un pic în seamă, după atâta timp şi atâtea lucruri întâmplate între noi”, a mai spus Ghiţă.

„Cei de la petrecere ştiau toţi că voi fi arestat. Eram mort, dar eu nu ştiam. Eram mort viu. Georgian Pop mă trăgea de ureche, alt senator mai în vârstă mă mângaia aşa, pe cap.A fost o senzaţie foarte urâtă. Mă compătimea toată lumea. M-a îngrijorat situaţia, pentru că totuşi te aştepţi în societate să găseşti judecători, şefi de instituţii, oameni chemaţi să apere cetăţenii, nu doar o dorinţă solidă să îl vezi pe celălalt mort”, a povestit Sebastian Ghiţă.

El a apreciat că atât timp cât oamenii l-au votat în Parlament, a fost în comisia SRI, a participat la toate aceste acţiuni, se consideră „un om de încredere în România”.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Check Also

Concluzia Inspecției Judiciare: Kovesi, găsită vinovată pentru afectarea încrederii cetățenilor în sistemul judiciar

Analizand modul in care Laura Codruta Kovesi a intrat in posesia unor inregistrari audio, …