Diverse Leonard Doroftei a început o viață nouă în Canada By Redactia Posted on 13/01/2023 3 min read 0 0 75 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Dezamăgit de eșecul afacerii pe care o avea în Ploiești, un restaurant în centrul orașului la care a fost obligat să renunțe, Leonard Doroftei s-a mutat în Canada, unde a deschis o sală de box. Acolo îi învață atât pe profesionișți, cât și pe amatori cum să practice box. „Sunt pe cale să deschid o sală de box, în zona Laval. E o zonă foarte cunoscută în Montreal. Nu va fi o sală foarte mare, dar, important e că va fi a mea, iar toți cei care vor să vină să se pregătească la sală mea, sunt bineveniți. Unul dintre ei (n.r – antrenorii de box care vor lucra în sala sa) ar putea fi și Adrian Diaconu, bunul meu prieten. Sper să-și facă timp să vină din când în când și să predea câteva ore. Oricum, eu voi continua să fiu și antrenor, așa cum am facut-o și până acum”, a spus Leonard Doroftei în martie 2022, conform sport.ro. Luni, Doroftei a publicat pe contul lui de Facebook, mai multe fotografii în care apare muncind pe un șantier. „Lucrările continuă pentru noua sală de box”, a spus acesta. Leonard Doroftei locuiește în Canada cu soția sa și cei trei copii. Născut la Ploiești, Leonard a început să practice boxul la vârsta de 14 ani la clubul Prahova Ploiești. Între 1986 și 1988 a cucerit în fiecare an titlul național la juniori. A obținut cinci titluri naționale la seniori în 1992, 1993, 1994, 1996 și 1997. A câștigat medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona în 1992 și la Atlanta în 1996. De asemenea, a fost campion mondial în 1995 și campion european în 1996 și 1997. Palmaresul său la amatori: 239 de victorii și 15 înfrângeri.