Acasa Eveniment Lucian Rădulescu și-a falsificat diploma de studii ca să fie numit director

Lucian Rădulescu și-a falsificat diploma de studii ca să fie numit director

6 min read
0
0
657

Lucian Rădulescu, pesedistul care a amenințat un echipaj de poliție, este cercetat de procurori și pentru falsificarea actelor de studii. Dosarul, finalizat de polițiști, a ajuns la Parchet, potrivit altual24.ro

În luna iulie, anul trecut, Lucian Rădulescu a devenit director adjunct al CSM Ploiești în urma unui concurs. Fiind vorba de o funcție de conducere, candidații trebuia să facă dovada absolvirii unei facultăți. Atunci, Lucică Rădulescu a depus la dosar o diplomă de studii pe care, în urma unei anchete, polițistii o consideră falsificată.

În luna februarie a.c., Poliţia Prahova, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, a efectuat verificări care vizau şefii Clubului Sportiv Municipal Ploieşti (CSM). Anchetatorii verificând documentele de studii în baza cărora s-au făcut angajările personalului din conducerea Clubului.

Politia a finalizat recent dosarul si l-a trimis catre Parchet, propunand cercetarea penala a lui Radulescu pentru ca exista probe ca acesta si-ar fi falsificat diploma de studii.

La momentul declanșării anchetei, întrebat fiind dacă are studii superioare care să-i permită să ocupe o funcţie de conducere, Lucian Rădulescu a precizat că a absolvit o facultatea de sport din Braşov, dar a refuzat să spună care anume este unitatea de învăţământ superior care a emis diploma de studii. ”Îmi rezerv dreptul de a nu spune!”, a concluzionat directorul adjunct al CSM Ploieşti. Surse au declarat pentru mediasud.ro că ar fi vorba de Universitatea „George Barițiu” Brașov.

In schimb, fostul director al CSM, Silviu Crangasu, a avut o alta varianta: „Inainte de concursul care a avut loc in iulie 2018, am vazut o copie dupa o diploma emisa pe numele lui Lucian Radulescu, si era cu siguranta de la Facultatea de stiinte economice. Nu imi mai aduc bine aminte, dar parca era emisa de UPG Ploiesti si nu la Brasov”, a spus Crangasu pentru zdp.ro.

Potrivit unor surse judiciare, alte cinci persoane din Primaria Ploiesti sunt vizate de anchete penale pentru falsificarea unor diplome de studii cu antetul UPG-ului.

Rădulescu a fost acuzat de mai multe persoane că a fost exmatriculat în clasa a 10-a și n-ar avea diploma de Bacalaureat. Printre oamenii care au declarat clar aceste lucruri se numără și omul de afaceri Lucian Gheorghe: „Nu are niciun fel de studii. În 1990 trebuia să dea treapta 1, dar a fost exmatriculat și nu și-a mai continuat studiile. Exact cum sunt medicii fără acte, așa e și acest individ”.

Da, e adevărat că e o anchetă legată de diplomele angajaților de la CSM Ploiești. Domnul Lucian Rădulescu e una dintre persoanele verificate, dar n-am mai multe detalii”, a declarat și Cristi Nica la GSP LIVE.

Lucian Rădulescu s-a apărat: „Am văzut că s-a spus că am fost exmatriculat din liceu. Nu există așa ceva. 100% am diplomă de studii. Am să o aduc să o vedeți. Voi veni după Paște cu toate documentele”.

Silviu Crângașu, fostul director al CSM, a mai declarat: „Am văzut o copie după diploma emisă pe numele lui și era de la Facultatea de Științe Economice, nu mai știu dacă de la Ploiești sau de la Brașov”.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Poliţiştii vor fi dotați cu mijloace de înregistrare audio-video

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a afirmat, vineri, că se doreşte ca în scurt ti…