Acasa Social Măsuri specifice la Ploiești privind prelungirea stării de alertă

Măsuri specifice la Ploiești privind prelungirea stării de alertă

4 min read
0
0
150

În conformitate cu Hotărârea nr. 80/23.11.2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgență Prahova, Municipiul Ploieşti se încadrează în intervalul de referinţă a incidenţei ratei cumulate a cazurilor pe ultimele 14 zile mai mare de 3 cazuri/1000 locuitori, respectiv 7,49.

Măsurile specifice, prevăzute de H.G. nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 locuitori, care se aplică în Municipiul Ploieşti pentru o perioada de 14 zile, începând cu data de 23.11.2020:
Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.
1. organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;
2. organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă;
3. organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă;
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă; se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, dar care nu vor fi consumate în spaţiile respective (livrare la domiciliu, takeaway);
5. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi; se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
6. măsurile prevăzute la 4 şi 5 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
Terasele care nu întrunesc caracteristicile enumerate (nu au acoperiş/plafon/tavan şi care nu sunt delimitate de cel puţin doi pereţi exteriori) rămân deschise în condiţiile legii
7. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

PERCHEZIŢIE LA UN BĂRBAT BĂNUIT DE PROXENETISM

33.000 de euro au fost ridicaţi de poliţişti şi un autoturism de lux a fost indisponibiliz…