Acasa Justiție Mii de litri de alcool, bani, instalații artizanale și documente confiscate în urma a 30 de percheziții

Mii de litri de alcool, bani, instalații artizanale și documente confiscate în urma a 30 de percheziții

3 min read
0
0
69

În urma celor 30 de percheziții efectuate astăzi, 24 octombrie a.c., polițiștii Inspectoratorului de Poliție Județean Dâmbovița au descoperit, la domiciliile persoanelor bănuite de infracțiuni economice, 14.816  litri de alcool,  91.100 de litri de resturi provenite din distilarea materiei prime pentru producerea alcoolului,  25.400 de lei, 11 instalații artizanale destinate fabricării băuturilor alcoolice, precum și documente și înscrisuri.

De asemenea, la domiciliul unuia dintre cei bănuiți au fost descoperite 120 de articole pirotehnice, deținute fără drept. Două persoane au fost sancționate contravenționale pentru nerespectarea regimului materiilor explozive și le-a fost anulat dreptul de deținere, folosire și port arme letale și neletale supuse autorizării, după ce au fost depistate în timp ce dețineau la domiciliu arme de vânătoare pe care nu le-au asigurat corespunzător.

Totodată, polițiștii au efectuat 19 controale la agenți economici de pe raza județului Dâmbovița, bănuiți că ar fi comercializat băuturi alcoolice, fără drept.

Polițiștii vor pune în executare 19 mandate de aducere, persoane depistate urmând să fie conduse la sediul Poliției, pentru audieri.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2015 – 2016, persoanele vizate ar fi fabricat băuturi alcoolice în afara antrepozitului fiscal, pe care le-ar fi comercializat către diverse persoane fizice și juridice din județul Dâmbovița, obținând venituri ilegale. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii de infracțiuni prevăzute de Codul Fiscal.

La activități au participat luptători ai Serviciului pentru Invervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Check Also

Românii au plătit cu 10-15 % mai mult pentru vacanţa de Sărbători

Românii au plătit cu 10-15% mai mult în acest an pentru vacanţele din perioada Sărbătorilo…