Acasa Cultură Ministerul Culturii anunță constituirea Fondului Brâncuși

Ministerul Culturii anunță constituirea Fondului Brâncuși

8 min read
0
0
37

Ca urmare a solidarizării extraordinare a peste 100.000 de români într-un timp foarte scurt, circa 4 luni și jumătate, pentru păstrarea Cumințeniei Pământului în circuitul public, Ministerul Culturii anunță constituirea Fondului Brâncuși, care va avea ca scop achiziționarea operelor de artă contemporană și a celor care aparțin tezaurului patrimoniului cultural național.

Crearea acestui fond este o premieră în România și reprezintă un pas important pentru administrarea patrimoniului cultural românesc. Fondul Brâncuși asigură accesul la opere de valoare culturală deosebită, încurajează implicarea societății în susținerea actului cultural și pune bazele unei viitoare strategii pentru achiziționarea de artă de către stat. Fondul Brâncuși va fi gestionat de către Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), instituție publică aflată în subordinea Ministerului Culturii, și va permite la rândul său atât donații individuale, cât și donații din partea companiilor sau a altor organizații.

Cumințenia Pământului este o sculptură de tinerețe a lui Constantin Brâncuși. Realizată în 1907, pe când Pablo Picasso transforma pictura creând Domnișoarele din Avignon, Cumințenia Pământului reprezintă trecerea către un nou mod de a gândi sculptura și către etapa de maturitate a operei lui Brâncuși. Alături de Sărutul și Rugăciunea, Cumințenia Pământului marchează începutul celei mai apreciate perioade din creația artistului. Este emblema „primelor sculpturi moderne din lume”. Influența lui Brâncuși asupra artei secolului XX nu poate fi subestimată.

În cadrul campaniei naționale „Brâncuși e al meu” s-au strâns prin subscripție publică 1.273.668 euro până pe 30 septembrie, dintre care mai bine de 800.000 euro au fost adunați în ultimele două luni și jumătate. Cumințenia Pământului va fi achiziționată prin completarea sumei necesare de către Guvernul României prin bugetul Ministerului Culturii, astfel încât lucrarea să rămână în circuitul public și accesul la patrimoniul cultural național să nu fie îngrădit. Sculptura va fi găzduită în curând de Muzeul Național al Satului ‘Dimitrie Gusti’.

Un fapt istoric mai puțin cunoscut este că o altă subscripție publică majoră la care au participat românii, cea pentru începerea construcției Ateneului Român, s-a realizat printr-o loterie națională cu două extrageri care au avut loc în 1886, adunând suma netă de 352.132 lei de aur. Valoarea relativă a leului de aur față de leul actual nu este simplu de calculat, dar ce știm cu siguranță e că o pâine costa 10 bani în 1886. Dacă ne bazăm pe această informație, valoarea relativă a unui leu de aur de la sfârșitul secolului al XIX-lea ar fi de circa zece ori mai mare decât a leului din 2016. Așadar, suma adunată prin colecta publică „Dați un leu pentru Ateneu!”, în 1866, a fost de aproximativ 3.500.000 lei la valoarea lor actuală (echivalentul a 781.000 euro). Astfel, românii, din 1866, au donat (printr-o loterie la care puteau să și câștige!) cu circa 40% mai puțin decât conaționalii lor din 2016. Trebuie spus că strângerea de fonduri a continuat prin donații până la inaugurarea Ateneului în 1889, cu alte câteva colecte publice care s-au realizat intermitent până în anul 1939, când se încheie lucrările de amenajare. Românii au dat, astfel, câte un leu pentru Ateneu de-a lungul a 53 de ani, nu doar în patru luni și jumătate!

Ca urmare a campaniei „Brâncuși e al meu”, statul român va dispune de o serie de instrumente esențiale, dar inexistente până acum, pentru crearea unei subscripții publice. Campania pentru Cumințenia Pământului este și un exemplu de debirocratizare a actului cultural, de deschidere către marele public pentru realizarea unui proiect de importanță națională.

Campania „Brâncuși e al meu” a pornit o dezbatere necesară în spațiul public românesc și a readus în atenția societății personalitatea lui Constantin Brâncuși, importanța și valoarea artei sale. O serie de organizații non-guvernamentale, instituții publice de cultură, artiști, operatori publici și privați s-au alăturat campaniei într-o solidaritate fără precedent în România ultimelor decenii.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Cultură

Lasă un răspuns

Check Also

Romsilva a cumpărat uniforme de serviciu de peste 1,4 milioane de lei pentru Direcţia Silvică Prahova

Regia Naţională a Pădurilor (Romsilva) a achiziţionat uniforme de serviciu în valoare de 1…