Acasa Cultură Muzeul Oraşului Sinaia – un nou obiectiv turistic al stațiunii de pe Valea Prahovei – FOTO

Muzeul Oraşului Sinaia – un nou obiectiv turistic al stațiunii de pe Valea Prahovei – FOTO

12 min read
0
0
517

Primăria Oraşului Sinaia şi Centrul Cultural „Carmen Sylva“ au inaugurat, săptămân trecută, „Muzeul Oraşului Sinaia“, prima galerie expozițională dedicată exclusiv orașului Sinaia și locuitorilor lui. Din data de 18 decembrie, Muzeul este deschis publicului larg.

muzeu-sinaia

„Sinaia este un oraş special, cu o istorie pe măsură. Aceste lucruri au stat la baza deciziei noastre de a crea un spaţiu expoziţional prin care să ne prezentăm parte din identitatea locală. Turistul român şi străin are acum prilejul să descopere Sinaia dincolo de cadrul natural şi de poveştile cu regi şi regine. Datorită contribuţiei tuturor celor care au înţeles importanţa acestui muzeu şi au donat diverse piese, amintiri de familie, obiecte cu importanţă sufletească şi materială, totodată, am reuşit să reconstruim parte din cultura şi istoria oraşului nostru” a spus Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia.

Ca spaţiu-gazdă al Muzeului a fost ales Palatul Florescu-Ştirbei, casa Alinei Știrbei și a generalului Ioan Emanoil Florescu, în prezent cea mai veche vilă a oraşului, construită în anul 1875. În planul de sistematizare din anul 1930, Palatul Ştirbei era înregistrat ca viitor Palat Administrativ al oraşului, iar în perioada comunismului, aici a funcţionat Casa Pionierilor. De la sfârșitul anilor 90 până în anul 2008, a funcționat ca sediu Finanţelor Publice.

1383309_723703604311036_1202423687_nÎncepând cu data de 18 decembrie, Muzeul se deschide publicului larg. Cei care vor trece pragul clădirii, înscrise pe listele patrimoniului naţional, vor regăsi pagini din istoria oraşului, vor putea admira Salonul aristocratic, pe cel dedicat personalităţilor, sporturilor, cercetaşilor, cadrului natural, şi altele. Se vor putea bucura, de asemenea, şi de expoziţii temporare.

Programul de vizitare: miercuri, joi, vineri: 11.00-18.00, sâmbătă: 11.00-20.00, duminică: 10.00-16.00.

Preţul de intrare este de 10 lei/persoană, iar localnicii, elevii şi pensionarii vor plăti doar 5 lei. Întregul traseu de vizitare este monitorizat video.

Cei interesaţi pot afla mai multe detalii şi informaţii la:

tel. 0344.251.737, e-mail: muzeulsinaia@gmail.com, www.culturasinaia.ro

muzeul-oras-sinaia muzeu1muzeu2muzeu3muzeu4

INFO: Terenul destinat viitorului domeniu Știrbei a fost cumpărat de către generalul Ioan Emanoil Florescu ca urmare a anunțului făcut în decembrie 1870, de către Eforia Spitalelor Civile, prin care se invită elita socială românească să își construiască o casă în Sinaia, viitoarea reședință de vară a prințului Carol I și stațiune de vilegiatură, unde se punea și piatra de temelie a Castelului Peleș, locul unde „opera abilă a omului şi binefacerile civilizaţiei se aliază cu măreţia naturii”, așa cum scrie presa străină a vremii, respectiv  „L’Independence Roumaine”. Localitatea Sinaia a luat naștere administrativ printr-o lege adoptată în 1872 care le permitea noilor veniți să cumpere pământ în „vatra mânăstirii Sinaia” și să desfășoare activităși comerciale pe acesta. Carol I a rămas uimit de calitățile aerului și ale apei, de peisajul pe care-l ofereau Munţii Bucegi şi de serenitatea pe care o lăsa în suflet aşezământul monahal Sinaia prin atmosfera creată de Mânăstirea Sinaia. După luarea deciziei de construire a unei reşedinţe domneşti în zonă, demnitarii vremii au luat exemplul principelui, astfel încât centrul localitatății Sinaia avea să găzduiască toate somitățile.

Palatul Știrbei
În această atmosferă de efervescență culturală și imobiliară, generalul Ioan Emanoil Florescu și Alexandrina-Alina Știrbei demarează construirea unor frumoase clădiri pe Domeniul Știrbei, pe un teren care se întindea din șoseaua centrală actualul bulevard Ferdinand, până către liziera pădurii, în urma colaborării dintre arhitectul olandez Josef Jacob Schieffeleers și pictorul Gheorghe Tăttărescu, fiind construit din piatră locală, în stil romantic german. Generalul Florescu era un bărbat energic, cu o impunătoare înfățișare militară, ce exercita o atracție deosebită prin manierele sale elegante. Om cult, iubitor de muzică, puternic mișcat de tot ce e frumos, artă, natură, cu dragoste pentru profesia cazonă, având inițiativă și deschidere către nou, împreună cu soția sa Alina Știrbei, fata moșierului Barbu Știrbei, o mare iubitoare de frumos, creează unul dintre cele mai frumoase și vechi domenii din Sinaia, Domeniul Știrbei. Domeniul este compus din castelul central, o anexă destinată angajaților și o capelă destinată familiei. Palatul Știrbei este o clădire sobră, străjuită de două foișoare. Edificiul era înconjurat de un parc natural de o mare frumusețe, iar fațada sa se oglindea într-un mic lac natural alimentat de un râuleț, având pe ambele laturi drumuri de acces pentru trăsuri. Intrarea în clădire este monumentală, decorată cu grupuri statuare din bronz, reprezentate de trei nimfe grațioase, doi lei la intrare pe scări și doi paji. Toate aceste statui sunt reproduceri după Rodin, aduse de la Paris și montate aici în locuri special amenajate.
S-au păstrat imagini și scrieri care ne introduc în parfumul epocii de glorie a reședinței: vila din piatră naturală dotată cu un foișor rotund spre care acced două scări străjuite de doi lei, un mare parc natural ce cobora până în strada principală a localității, un lac alimentat de o apă curgătoare, alei pentru trăsuri, vase decorative exterioare și statui.

În 1883 cuplul Alina Știrbey – generalul Florescu se desparte, vila rămânând în posesia prințesei. Generozitatea fiind o trăsătură de familie la Alina Știrbey, aceasta va dona domeniul și reședința de vară de la Sinaia statului român.

Capela General Florescu
Impresionantă este și imaginea capelei de familie, botezată „Capela Florescu”, proiectată în stil neoclasic de arhitectul Andre Lecompte de Nouy, construită înainte de 1878, an în care s-a semnat contractul pentru pictarea ei, între Alina Știrbei, căsătorită Florescu, și pictorul Gheorghe Tăttărăscu, rudă a familiei Știrbei. În anii 2000 s-au făcut demersuri pentru restaurarea Capelei Florescu, realizându-se un concurs având drept participanți studenți la arhitectură.

Vila sau castelul, cum i se spunea, de pe strada Cuza Vodă, datează din anul 1875 și este cea mai veche clădire civilă conservată în oraşul Sinaia. Astăzi, vila se ascunde în spatele Hotelului Montana, construit în anii `70 la nivelul bulevardului Carol I. Așadar, ca o recunoaștere, acest domeniu înființat de generalul Florescu, om de stat respectat atât de către Cuza Vodă, cât și de Carol I, a lăsat în urmă o proprietate situată în Sinaia, între două străzi botezate cu numele celor doi domnitori.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Cultură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Personal medical infectat cu COVID-19 la Spitalul Municipal Câmpina

Odată cu creşterea constantă a numărului de noi îmbolnăviri, creşte, din păcate, şi număru…